Mihai Cucerzan

România – starea de fapt

2012-01-22T15:08:00.000+02:00

Motto:

"Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice." Mihai Eminescu

“Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei...Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, parlamentarii...Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală" (Octavian Goga, în 1916)

Într-o societate tot mai deculturalizată şi dezorientată, saracă moral şi material, cu o clasa politică incompetentă, mincinoasă şi avidă doar de parvenire, un electorat manipulabil, uşor de cumparat cu mită electorală şi un sistem de filtrare al liderilor politici bazat în special pe resurse financiare sau gargară ieftină, într-un context internaţional deosebit de dificil, este imposibil să nu ajungi pe marginea sau fundul prăpastiei.

Din păcate parcurgem un evident proces degenerativ exprimat de renunţarea la un sistem autentic de valori şi exacerbarea mediocrității oferită generos din soate sursele. Cauzele sunt reprezentate, printre altele, de administrarea nesatisfăcătoare a ţării, subfinanțarea sănătăţii, învățământului și cercetării, faptul că lideri ai lumii interlope au devenit formatori de opinie, comportamentele triviale, adesea violente, oferite de „modelele” care apar la TV și sunt îmbrăţişate de un public vulnerabil, reprezentat în special de către tineri, care vor să fie ca idolii lor, deoarece celebritatea este confundată cu valoarea. Au fost constituite numeroase organizaţii care luptă împotriva poluării naturii, însă din păcate, un proces la fel de grav, poluarea conştiinţelor, inundate cu mizerii din toate părţile, nu este criticat de către nimeni, iar somnul spiritului şi raţiunii a generat întotdeauna monştri. Recentele incidente de la Bucuresti sunt regretabile, astfel de turbulenţe reprezintă un pericol la adresa democraţiei. În halul în care a ajuns, ţara are nevoie de soluţii şi nu de manifestări barbare. Violenţa şi haosul sunt ultimele lucruri care ne mai lipseau. Acumulată în timp, nemulţumirea justificată a populaţiei trebuie manifestată prin proteste civilizate şi ulterior prin vot. Acesta a fost marele câştig al Revoluţiei din 1989. Violenţa anarhică nu aduce nimic bun. Până la biruința unui sistem democrat real, suntem victimele demonocrației.

"Ai carte, ai parte" – un proverb expirat?

2011-10-05T21:17:00.000+03:00

Acest proverb este originar din Transilvania, unde, pe vremuri, cartea (funciară) simboliza deţinerea unei proprietăţi, a unei părţi. În decursul timpului, în urma asocierii dintre carte şi învăţătură, zicala a dobândit un sens nou şi diferit şi implicit, referitor la beneficiile educaţiei. Întrucât azi la nivel mondial este sărbătorită Ziua educaţiei, vă prezint câteva gânduri în legătură cu acest subiect.

Parafrazându-l pe marele gânditor irlandez Edmond Burke, putem spune că nașterea și propagarea răului este determinată de lipsa de acțiune a oamenilor binelui. Faptul că răul a cunoscut o propagare periculoasă în România, cu efecte vizibile în toate domeniile vieții socio-economice, nu a fost așadar posibil fără o relativă lipsă de reacție a oamenilor de valoare care de prea multe ori, din diferite motive, au fost fie marginalizați, fie dezamăgiţi s-au delimitat cu bună știință de dimensiunile concrete ale cârmuirii societății. După cum calitatea fiecărui arbore este reprezentată de fructele pe care le oferă, calitatea cârmuitorilor unei națiuni este reprezentată de consecințele politicilor pe care le realizează în beneficiul binelui comun. Iar binele comun înseamnă binele ţării, nu binele personal al celor care conduc.

Din păcate, prea puțini conducători în ale căror mâini au stat destinele acestei țări, au fost conștienți că piatra de temelie a edificiului emancipării naționale şi dezvoltării durabile este reprezentată de către educație. În acest sens, pentru puțini sistemul educațional a însemnat o prioritate, dascălii au fost mereu momiți cu gogoși otrăvite, iar proverbul "ai carte, ai parte" s-a transformat impardonabil în "ai carte, n-ai parte".

În aceste condiţii, cum poate fi sărbatorită la noi Ziua mondială a educaţiei în condiţiile în care profesorii români sunt cei mai prost plătiţi din Uniunea Europeană, iar educaţia a fost mereu Cenuşăreasca bugetului? Ci toate acestea, viitorul unei ţări nu poate fi gândit fără educaţie, mai ales acum, în acest periculos proces de deculturalizare promovat prin toate mijloacele. Un popor văduvit de lumina binefăcătoare a culturii și a educației va fi mereu un popor sărac material și mai ales spiritual, un popor care va privi cu jind spre zările străinătății, spre care va fi mereu tentat să își întrepte pașii, lăsând în urmă, o patrie suferindă şi fără perspective. De ce această iresponsabilă lipsă de interes faţă de educaţie şi implicit faţă de viitor?

Măcar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, este necesară o implicare activă a societăţii civile şi a oamenilor de valoare într-un demers care să determine o schimbare reală, atât de așteptată de mai bine de 20 de ani. Motivația acestei necesități rezidă în faptul că investiția în viitor, prin educație, este indispensabilă în orice societate responsabilă și că neglijând educația tinerilor, compromiţi viitorul acestei țări. Aceasta pentru că, educaţia este, așa cum spunea Nelson Mandela, cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba în bine lumea.

Modernizare si integrare

2011-07-02T11:54:00.000+03:00

Modernizare și integrare

Ultimele decenii ale istoriei României şi Europei, cu deosebire a estului acesteia au fost între cele mai agitate perioade ale istoriei contemporane. După cel de-al doilea razboi mondial continentul european s-a scindat în două sisteme social-politice, economice şi ideologice – sistemul capitalist, sau occidental şi acela socialist (iar în cadrul acestuia CAER – „Consiliul de Ajutor Economic Reciproc”) respectiv în două blocuri militare, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord – NATO şi Tratatul de la Varşovia. Între cele două sisteme şi blocuri militare a căzut pentru câteva decenii „Cortina de fier”. „Lupta de clasă”, caracteristică ţărilor „democrat-populare” în perioada imediat următoare conflagraţiei mondiale, s-a extins şi asupra raporturilor dintre Estul socialist şi Vestul capitalist. S-a constatat un fel de competiţie manifestată pe toate planurile, în economie, politică, cultură, artă sau sport. Această situaţie a influenţat negativ spaţiul răsăritean. S-a demonstrat, cu forţa realităţii obiective şi a gândirii eliberate de prejudecăţi de clasă, că progresul societăţii inclusiv realizarea obiectivelor sale sociale fireşti, se pot obţine doar în cadrul unei orânduiri în mod real democratice, absolvită de orice forme de totalitarism şi dogmatism, bazată pe legile unei vieţi economice libere, orientată spre nevoile pieţii, nevoi care aparţin, în definitiv, societăţii umane. În competiţia dintre sisteme a învins, până la urmă, acel sistem care, înregistrând o productivitate mai mare a muncii, poate să asigure prin aceasta acoperirea în mai mare măsură a necesităţilor umane.

Pentru România, ca şi pentru toate celelalte ţări care au cunoscut experienţa totalitarismului comunist şi, pe care depăşind-o în situaţia ivită ulterior anului 1989, problemele de rezolvat la nivel naţional, zonal şi local au fost dintre cele mai dificile. Aceasta în măsura în care aceste ţări au hotărât să se integreze într-un stil şi ritm nou de muncă, de viaţă şi de gândire. După destrămarea sistemului socialist (mai întâi ca sistem inter-statal, ulterior în fiecare stat component), prin desfiinţarea CAER şi a Tratatului de la Varşovia, prioritare au fost aderarea şi integrarea în structurile euro-atlantice, structuri economice, politico-juridice, militare. Aceasta a fost şi este percepută ca o şansă viabilă de a se dezvolta în sensul modernizării şi progresului.

Antrenând toate straturile de viaţă socială, modernizarea presupune modificări esenţiale în conştiinţa oamenilor, în concepţiile lor politice şi juridice în primul rând, în mentalităţile respectiv în atitudinile faţă de viaţa social-politică, juridică, economică şi spirituală a ţării. Au fost – şi sunt încă necesare activităţi preliminare de informare a populaţiei asupra teoriilor şi noţiunilor utilizate respectiv a realităţilor pe care le exprimă. Considerăm că, din păcate, acestei chestiuni, cu toată importanţa sa, nu i s-a acordat, cel puţin la nivel de masă, atenţia cuvenită. Întrucât s-a creat impresia că intrarea în „marea familie europeană” este – ceea ce a şi fost – o dorinţă quasi-generală însă pentru o serie de categorii socio-umane, rurale şi urbane, s-a perceput a fi mai mult o „fenomen” mecanic şi prea puţin organic. Dacă la nivelul conştiinţei sistematice s-au ridicat adeseori la un nivel ştiinţific adecvat, constatările, concluziile şi recomandările sale nu au penetrat corespunzător în conştiinţa comună. Unii, mai apropiaţi de mentalul colectiv, au fost înclinaţi să creadă că deşi nu este vorba de o desconsiderare de sorginte elitar-europeană a realităţii româneşti, concepte fundamentale precum „intrarea în Europa” ar fi cel puţin un abuz lingvistic. „Argumentaţia” a decurs (şi pentru unii ea este încă actuală) în sensul că ţara noastră oricum „este dintotdeauna în Europa”, minimalizându-se faptul că în parametrii socio-politici, economici şi spirituali „Europa” nu este pe atât o noţiune (pur) geografică, pe cât una umană complexă, implicând toate aspectele obiective şi subiective ale vieţii sociale omeneşti. O realitate poate că niciodată încheiată deplin, o realitate care se edifică în lumina unui ideal dinamic, în continuu progres. De asemenea populaţia, în marea parte a ei, a văzut şi aşteptat în principal beneficiile integrării şi mai puţin costurile sau riscurile ei.

Între noţiunile care definesc acest proces istoric sunt şi acelea de „aderare” şi „integrare”. Aşa precum cunoaştem (aici recurgem la explicaţii elementare, de dicţionar) prin aderare (provenind de la verbul „a adera”) se înţelege – 1. „A deveni membrul unui partid, al unei ideologii, al unei acţiuni, cunoscându-i şi împărtăşindu-i principiile”; 2. „A se ţine strâns de ceva”; 3.”(despre state) a deveni parte la un tratat pe care nu l-a semnat” (subl.ns.) – (DEX, Edit. Academiei..., Bucureşti, 1975 , p.11). Noţiunea de „preaderare” semnifică acţiunile politice, juridice, economice şi ideologice premergătoare aderării propriu-zise, activităţi menite să prepare partea care optează pentru aderare în sensul facilitării acestui obiectiv. Integrarea presupune un proces amplu şi profund în cadrul căruia cel implicat să devină parte organică a unui întreg, parte aflată în relaţii de interdependenţă cu celelalte părţi şi cu întregul acestora. Conform aceleiaşi surse (DEX, 1975) prin integrare se înţelege acţiunea de a (se) integra şi rezultatul ei; (p.433). Prin a (se) integra se înţelege „ A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot” (ibid.). Anthony Giddens, ocupându-se de creşterea interdependenţei din „societatea mondială” în cadrul globalizării, foloseşte noţiunea de „integrare globală”. Totodată, el consideră că „Uniunea Europeană” reprezintă o replică la globalizare, o încercare de a compensa puterea în scădere a statelor-naţiuni prin construirea unei asocieri supranaţionale de state europene. Continuând această idee, putem spune că Uniunea Europeană este o formă de integrare care caracterizează continentul european. Alte semnificaţii, mai particulare ale concept la Giddens sunt: integrare politică, integrare economică industrială, integrare rasială (îndeosebi a populaţiei de culoare), integrarea computerului şi a tehnologiilor de comunicaţii (în cultura şi civilizaţia contemporană), integrarea şcolară, integrarea zonală (în arhitectură) etc.

În sens general, „integrarea europeană” înseamnă um „proces prin care ţările membre ale Uniunii Europene înţeleg să-şi transfere, în mod progresiv, de la nivel naţional la nivel supranaţional, o serie de competenţe ce ţin de resortul suveranităţii naţionale, acceptând să le exercite în comun şi cooperând în domeniile respective de activitate în scopul atingerii unor obiective de natură politică, economică, socială şi culturală ce vizează progresul şi dezvoltarea acestor state” (Ion Jinga, Andrei Popescu, Integrarea europeană – Dicţionar de termeni comunitari, lucrare publicată sub egida Consiliului Legislativ, Edit. Lumina Lex, 2000, p.113). Aplicată în domeniul economic al vieţii sociale, integrarea europeană presupune dezvoltarera interdependenţei economice a ţărilor membre, liberalizarea pieţelor şi a comerţului acestora, circulaţia liberă a forţei de muncă şi a capitalurilor. Integrarea politică implică încorporarea principiilor şi practicilor politice democratice ale Uniunii, aceea juridică – armonizarea legislaţiei în sensul adoptării concepţiei juridice europene, aceea spirituală – însuşirea valorilor culturii europene respectiv general-umane şi, ca o sinteză a tuturor, asimilarea şi respectarea principiilor şi normelor morale ale culturii şi civilizaţiei europene.

Cetățuia – o bijuterie pierdută a Clujului

2011-06-12T12:50:00.002+03:00

Adeseori atunci când ne gândim la Cetățuie primele lucruri care ne vin în minte sunt Hotelul Belvedere și Crucea care străjuiesc urbea de la înălțimea acestei frumoase coline. Cu toate acestea, în apropierea lor regăsim și alte obiective turistice ale Clujului, aflate însă într-o avansată stare de degradare. Astfel, menționăm prima citadelă ridicată de Habsburgi în Transilvania, o fortificație de tip Vauban ale cărei lucrări au fost demarate începând cu anul 1715.

Această fortificație a fost construită cu scopul de a asigura controlul asupra orașului, odată cu intrarea Transilvaniei sub administrația austriacă. Complexul, realizat după planurile arhitectului Giovanni Visconti, avea ziduri sub formă de stea, o redută, un turn și era înconjurat de bastioane. Inițial, Cetăţuia deținea trei porţi iar în cadrul incintei existau o serie de cazărmi, depozite de muniţii și alimente, spații pentru comandamentul cetăţii. Deși odată cu construcţia Hotelului Belvedere (1969-1970) a fost demolată partea sudică a fortificației, două dintre porţi şi câteva dintre clădiri au supravieţuit până în momentul de față.

Complexul a funcționat și ca închisoare, îndeosebi în perioada Revoluției de la 1848. Aici a fost închis și executat pastorul Stephan Ludwig Roth, cel care, în articolul „Războiul limbilor în Transilvania”, transmitea Dietei ardelene câteva gânduri valabile și în prezent: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba română” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoașterea ei”.

Deși zona dispune de un remarcabil potențial turistic (care ar trebui valorificat, de ce nu, după modelul cetății din Alba-Iulia), lipsa de interes a autorităților post-decembriste a făcut ca acestă loc să ajungă într-o impardonabilă stare de degradare.

Convinși că un complex medieval restaurat ar face cinste unui oraș cu pretenții de capitală culturală europeană, subliniem importanța demarării unui proiect care să aibă în vedere reabilitarea întregii zone și intrarea sa în circuitul turistic și le solicităm autorităților locale luarea unor măsuri urgente în acest sens.

Mesaj pascal

2011-04-22T11:51:00.004+03:00

Mesaj pascal

Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului. De Paşti celebrăm Învierea lui Iisus Christos, fiul lui Dumnezeu, întrucât potrivit Noului Testament, la trei zile după ce a murit crucificat, Iisus a înviat. Acesta reprezintă un moment crucial în istoria celor două milenii creştine, un moment care a determinat exponenţial mesajul creştin şi implicit istoria umanităţii. Fără certitudinea unui Christos înviat, creştinismul nu ar fi existat iar Iisus rămânea un admirabil spirit erudit, lipsit însă de consistenţă divină. Implicit, fără un Christos înviat, mesajul acestuia era o cale, nu „Calea, Adevărul şi Viaţa”, credinţa noastră nu o certitudine, ci o alternativă zadarnică, iar existenţa noastră ar fi lipsită de sens, un fruct al hazardului.

În scurta perioadă premergătoare Învierii, regăsim primirea triumfală a lui Iisus în Ierusalim (prin care mulţimea saluta sosirea în Oraşul Păcii a celui pe care credeau că îi va conduce în lupta pentru libertate şi independenţă politică), invidia liderilor religioşi şi a cărturarilor, trădarea şi vânzarea pe 30 de arginţi făcută de un apropiat, judecarea şi batjocorirea, lepădarea lui Petru, crucificarea şi moartea lui Iisus. Toate acestea sub auspiciile tăcerii celor care au cunoscut adevărul dar nu au avut curajul să îl rostească pentru a nu se pune rău cu gloata, autorităţile sau formatorii de opinie. Unde au fost cei vindecaţi sau binecuvântaţi de cuvintele Sale? De pretutindeni nu s-a auzit decât o dureroasă şi laşă tăcere. Cât de bine se păstrează şi în zilele noastre acest fenomen… La final, prin Înviere, asistăm la victoria Binelui asupra Răului.

Paştele creştin derivă din Paştele evreiesc, numit Pesach. Pentru prima dată, Paştele a fost sărbătorit în jurul anului 1400 î.Chr. În aceast timp, după o lungă perioadă de robie, evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Moise. Cu ocazia plecării din Egipt, când au celebrat pentru prima dată Paştele, evreii trebuiau sacrifice un miel, sângele acestuia oferind garanţia prin care credincioşii dădeau de înţeles că au respectat mesajul Creatorului. În ceea ce priveşte creştinii, Dumnezeu a reînnoit legământul făcut cu evreii, de data aceasta nu prin Moise, ci prin Fiul Său, Iisus. Legământul cel nou nu mai este adresat doar evreilor, ci întregii umanităţi, tuturor popoarelor care vor să primească mesajul lui Iisus Christos.

În aceste zile întreaga comunitate creştină îşi primeneşte trupul şi sufletul pentru a primi cum se cuvine Învierea Fiului lui Dumnezeu, Cel care ne-a dat o viaţă al cărei sens este acela de a iubi şi de a sluji Adevărului, Luminii şi Binelui. Cu ocazia acestei Sfinte Sărbători a Învierii vă dorim să găsiţi calea spre fericire şi să păşiţi în lumina Binelui având un Paşte fericit şi binecuvântat!

Bun-venit Matia! Isten hozott Mátyás!

2011-04-02T22:36:00.003+03:00

După repetate întârzieri determinate de o lentă restaurare, grupul statuar Matia Corvin a revenit în inima Clujului. Dacă ar fi să facem o incursiune în istoria sa, trebuie să menționăm că odată dezvelit în 1902, monumentul, a devenit în decursul timpului unul dintre simbolurile orașului. Realizarea lui a fost finanțată prin subscripții publice și este opera sculptorului János Fadrusz. O dovadă suplimentară în legătură cu aprecierea de care s-a bucurat acest ansamblu monumental este reprezentată de marele premiu obținut la Expoziția Mondială din 1900 de la Paris. De asemenea, Fadrusz a devenit cetățean de onoare al Clujului și a primit titlul de „doctor honoris causa” al Universității Franz Josef. Pentru a rămâne în amintirea colectivă a urbei, respectivul sculptor a dat chipul său voievodului ardelean Ștefan Bathory, una dintre cele patru personalități care-l străjuiesc pe regele Matia, alături de comitele timișorean Paul Chinezu, generalul Blasius Magyar și palatinul Ștefan Szapolyai.

Din păcate, istoria acestui monument a fost marcată și de unele polemici. Originea regelui Matia Corvin (1443-1490) a fost revendicată atât de români, cât și de către maghiari, pierzându-se din atenție, în multe cazuri, tocmai faptul că acesta a fost atât român (tatăl său era Iancu de Hunedoara), cât și maghiar (mama sa era Erzsébet Szilágyi).

Cu toate acestea, în primul rând, acest important rege a fost un fiu al Clujului și al Transilvaniei. Monumentul care îl reprezintă trebuie să rămână un punct de referință al orașului, o mândrie pe locuitorii săi, indiferent de naționalitate și un simbol al normalității într-un oraș cu pretenții de capitală culturală europeană. Plămădit din alăturarea a două culturi diferite, regele Matia este și o expresie a multiculturalismului transilvănean și clujean.

Matia Corvin a revenit în inima Clujului său natal. Simbolic, revenirea sa este necesară, la justa ei însemnătate, și în inimile clujenilor. Bun-venit acasa rege Matia! Isten hozott Mátyás király!

Nu va temeti!

2011-04-02T12:59:00.001+03:00

La 6 ani de la dispariţia Papei Ioan Paul II, mesajul său rămâne actual:

”Nu vă temeţi!”

Cu aceste cuvinte şi-a inceput, in toamna anului 1978, Papa Ioan-Paul al II-lea activitatea de Episcop al Romei şi suveran al statului Vatican.

Aceste cuvinte ("nu vă temeţi") sunt, în fond, o continuare explicită şi actualizată, a îndemnului christic: “Îndrăzniţi, Eu am învins lumea!”. Ele au o valoare universal valabilă dar şi una particulară, în raport cu momentul istoric in care au fost rostite. Desigur, noul Papă s-a adresat tuturor (urbi et orbi – cetăţii şi lumii), însă cu adresă directă şi eficientă la omenirea oprimată politic şi religios. Cei care şi-au însuşit atunci mesajul papal – precum si cei care l-au asimilat ulterior au fost oamenii care vor schimba faţa lumii la sfârşitul secolului XX.

Karol Josef Wojtyla, viitorul Papă Ioan Paul al II-lea s-a născut în Polonia la Wadovice, la 18 mai 1920. Viaţa sa, desfaşurată într-o perioadă istorică dramatică, marcată îndeosebi de cel de-al doilea război mondial şi de opresiunea exercitată de totalitarismul comunist ateu din estul Europei a fost o luptă şi o încercare continuă, o succesiune de tragedii în familie (moartea timpurie a mamei, tatălui şi fratelui), formarea ca intelectual şi ca teolog, cariera preoţească şi didactică, bolile, accidentele, atentatul. Între “altele” a fost arhiepiscop de Cracovia (din 1964), iar din 1967 Cardinal şi profesor de etică la Universitatea Catolică din Lublin.

La 16 octombrie 1978 este ales de către Conclavul Cardinalilor Papă, al 264-lea în lunga istorie a papilor inaugurată de catre Sfântul Petru la Roma. Pontificatul său, al primului papă slav din istorie, a avut o semnificaţie deosebită prin actualitatea de relansare a mesajului creştin în lume, punându-şi prin această activitate amprenta asupra schimbărilor politice din ultimele decenii ale secolului XX şi având în centrul lor prăbuşirea comunismului. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov afirma că “fără acest Papă nu se poate înţelege ce s-a întâmplat în Europa la sfârşitul anilor optzeci”.

Ioan-Paul al II-lea a fost cel mai activ Papă din istorie; după ce a contribuit la prăbuşirea totalitarismului, apară cu aceeaşi forţă drepturile omului, combate excesele capitalismului, arătând că înfrângerea comunismului nu justifică dominaţia necontrolată a capitalului asupra oamenilor şi popoarelor, se opune războaielor din Golf, din fosta Yugoslavie sau din Irak. Responsabil şi curajos recunoaşte că au fost şi momente întunecate în istoria Bisericii (Inchiziţia, anti-semitismul), momente pentru care îşi cere iertare în numele Bisericii. A fost primul Papă care vizitează o ţară majoritar ortodoxă (România, mai 1999), sau primul Papă care a vizitat o sinagogă sau moschee. A fost prin excelenţă un Papă misionar, prezenţa şi cuvântul său electrizând mulţimile imense de participanţi. Ioan-Paul al II-lea şi-a exercitat influenţa binefăcătoare şi în afara Bisericii; a vizitat Cuba comunistă; i-a numit fraţi pe musulmani şi pe evrei, a depus o scrisoare la Zidul Plângerii din Ierusalim în care a cerut iertare pentru excesele făcute faţă de evrei. S-a opus cu fermitate regimurilor fundamentaliste: “a folosi religia ca pretext pentru nedreptate şi violenţă e un abuz îngrozitor şi trebuie condamnat de către toţi cei ce cred cu adevărat în Dumnezeu.“

Papa Ioan-Paul al II-lea a fost chemat de către Domnul său la 2 aprilie 2005, însă roadele activităţii sale nu vor fi uitate niciodată. Acesta este un nou motiv pentru a ne reaminti aprecierea lui Al. Soljenitin: “ alegerea lui Karol Wojtyla ca Papa este singurul lucru bun care s-a intâmplat omenirii în secolul XX”. Deşi a aparţinut Bisericii Catolice şi lumii creştine, prin mesajul său de iubire, iertare şi pace el a aparţinut, şi aparţine tuturor. Nu întâmplător milioanele de pelerini prezenţi la funerariile sale au cerut sanctificarea sa imediată. În acest sens, Papa Ioan Paul II va fi beatificat pe data de 1 mai 2011. Iar unul dintre argumentele sanctificării sale ar fi tocmai eficienţa mesajului său christianic de iubire, unitate şi pace.

Cu acest prilej, repetăm propunerea adresată oficialităţilor locale de a demara o dezbatere publică cu scopul de oferi Parcului Central din Cluj-Napoca numele acestei personalităţi marcante a lumii contemporane.

Cum trebuie sa fie noul mitropolit

2011-03-14T21:08:00.000+02:00

Alegerea succesorului vrednicului de amintire mitropolit Bartolomeu va reprezenta un moment important în viaţa Clujului şi ortodoxiei româneşti. Deşi au existat numeroase opinii referitoare la aceste aspecte, îmi permit, cu modestie, câteva consideraţii.

Cel mai important lucru este ca noul mitropolit să fie un creştin autentic. Deşi această cerinţă pare banală, în realitate este cea mai dificilă de realizat dintre toate pentru că presupune reunirea, la cel mai înalt nivel, a unor virtuţi teologice (credinţa, speranţa şi iubirea) şi morale (înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea şi curajul).

Astfel, un creştin autentic, alături de fundamentalele virtuţi ale credinţei şi speranţei, îşi iubeşte şi respectă semenii, chiar dacă sunt de altă naţie sau religie, iar Clujul este un oraş în care există atât români cât şi maghiari, atât ortodocşi cât şi catolici sau protestanţi. De asemenea, bunul creştin este nu este o persoană orgolioasă, ci una caracterizată de modestie şi ascultare, care nu pune ambiţiile personale deasupra intereselor şi unităţii Bisericii. Întrucât Clujul este un important centru universitar, un punct de referinţă al intelectualităţii româneşti viitorul mitropolit trebuie să fie şi un înţelept spirit erudit, un bun organizator şi fin cunoscător al specificului acestor locuri şi oameni.

Noul mitropolit trebuie să fie un om al dreptăţii, să fie curat din punct de vedere moral, să nu fi colaborat cu organele de represiune ale vechiului regim şi să fi respectat în totalitate - în spiritul şi litera lui - dreptul canonic.

Fie ca electorii Sfântului Sinod să ofere ortodocşilor clujeni şi ardeleni un conducător spiritual aflat la înalţimea aşteptărilor.

Romania si talantii sai pierduti

2011-02-20T14:41:00.000+02:00

Al 25-lea capitol al Evangheliei după Matei ne vorbește despre responsabilitate, laudă și pedeapsă. Parabola este simplă: există un stăpân, trei servi care primesc de la acesta un număr de talanți și un moment final, de balanț, în urma căruia servitorii care și-au sporit numărul de talanți primesc elogiile stăpânului iar cel care a nu a făcut nimic cu talantul este pedesit. Talantul pe care stăpânul îl încredințează servitorilor reprezintă talentul cu care fiecare om este înzestrat de Dumnezeu, acea sumă a abilităților și capacităților (materiale, intelectuale sau spirituale) pe care le deține ființa umană. Nu este necesar ca toată lumea să aibă același număr de talanți.

Esențială e maniera în care sunt utilizați. Nu se dorește ca fiecare să primească același număr de talanți întrucât acest lucru ar fi imposibil, fiecare individ uman fiind, datorită legilor naturii, unic. Mergând pe același raționament, este exclusă utopia socialistă a unei societăți egalitare. Servitorii care și-au folosit talanții corespunzător sunt apreciați, iar cel care l-a îngropat e mustrat. Stăpânul nu îi plasează pe cei trei la egalitate, ci e just, acționând meritocratic, ghidat de principiul “după faptă și răsplată”. Evident că și în societate acest exemplu funcționează. Dacă ar exista un sistem de recompense nediferențiate, orice inițiativă ar fi descurajată iar progresul s-ar realiza mai lent, sau chiar deloc. Dogmatic, acestă pildă mai relevă și existența liberului arbitru. Stăpânul nu impune vreun obiectiv. Astfel, fiecare om are libertatea de a-și utiliza talanții după bunul plac. La final, deși rezultatele celor care și-au întrebuințat cu folos capacitățile sunt evident diferite, acest lucru nu este important în ochii judecătorului. El este satisfăcut că primii doi servitori au acționat responsabil, cu bună credință, în circumstanțele diferite ale propriilor limite. Altul este tratamentul aplicat celui de-al treilea serv, sluga “vicleană, leneșă și netrebnică”, a cărui atribute sunt aspru pedepsite.

Adesea mă gândesc la talanții primiți de țara noastră și cred ca acest teritoriu a fost binecuvântat cu toți talanții de care putea dispune stăpânul. Într-adevăr, cu dificultate poți găsi o țară care să dețină resursele României. Nu întâmplător încă din vechime, așa după cum amintea însuși Papa Ioan-Paul II, acestui ținut i se mai spunea Grădina Maicii Domnului. Cum și-a utilizat însă România talanții? Este evident că nu i-a fructificat și nici măcar nu i-a îngropat. Asemeni fiului risipitor, această țară și-a bătut joc de zestrea primită. Condusă mai mereu de o clasă politică incompetentă, România și-a repudiat valorile, și-a trimis fiii la slugărnicit lumea întreagă, și-a amanetat aurul străinilor, și-a pus lacătul pe Grânarul Europei, și-a lăsat de izbeliște frumusețile naturii (vezi Herculanele, odinioară perla turismului european care a devenit o ruină). Mai nou, deși se spune că “cine nu are bătrâni, să își cumpere” profesori de mare valoare sunt îndepărtați prin pensionare forțată de la catedră într-un stil înjositor, după ce nu demult au fost păcăliți cu legi de majorări salariale neaplicate ( mă întreb în ce stat de drept al lumii civilizate s-a mai petrecut așa ceva?!), respectiv umiliți cu legi de diminuări salariale, evident aplicate. Lista exemplelor poate continua.

La final, pilda talanților pomenește că pedeapsa servitorului care și-a bătut joc de talant a constat în trimiterea acestuia în “întunericul cel mai din afară, acolo unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. Acum este explicabil de ce Grădina Maicii Domnului e copleșită de plângeri și scrâșnirea dinților.

Remember Ion Ratiu

2011-01-17T22:35:00.001+02:00

Pe data de 17 ianuarie se împlinesc 11 ani de la trecerea în eternitate a domnului Ion Rațiu. Acesta s-a născut la 6 iunie 1917 la Turda și provine dintr-o veche familie transilvană, care a dat mai multe generații de luptători pentru cauza națională a românilor. În cei 50 de ani de exil a rămas un fidel apărător al valorilor autentice românești și un militant neobosit în vederea democratizării vieții politice din țara noastră.

După Revoluția anti-comunistă din 1989 s-a întors în România. Din păcate, după 5 decenii de teroare bolșevică, puțini români i-au înțeles mesajul. După un îndelungat exil în decursul căruia a acumulat o experiență politică impresionantă, Ion Rațiu a venit acasă dorind să pună aceste calități în serviciul neamului său. Cu toate acestea, despre dânsul s-a spus că este cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut. Activitatea și mesajul său sunt continuate, în serviciul națiunii române, de fiii acestuia prin intermediul fundației care îi poartă numele.

Deși Ion Rațiu va rămâne un nume de referință în istoria țării, iar legăturile sale cu Clujul au fost puternice, autoritățile locale clujene nu au învrednicit nici măcar cu un răspuns solicitarea noastră de a onora, prin realizarea unui bust în municipiul nostru, memoria acestui mare om de stat.

Scrisoare deschisa adresata Patriarhului Daniel

2010-12-29T12:13:00.001+02:00

Prea-Fericirea Voastră, pe data de 30 decembrie 2010 se împlinesc 63 de ani de la așa-zisa abdicare a Regelui Mihai, proclamarea formei de stat republicane și deplina instaurare a sistemului comunist în România. Acest eveniment important din istoria țării a avut nefaste consecințe politice, sociale, economice, morale și juridice. Politice, întrucât sistemul izolaționist al regimului comunist a determinat o gravă înapoiere față de restul lumii civilizate. Sociale, întrucât regimul totalitarist a încălcat toate libertățile fundamentale. Economice, întrucât legile elementare ale pieței relevă că doctrina comunistă este utopică și falimentară. Morale, prin prisma victimelor crimelor comunismului ateu și prin acțiunea sa anticristă. Juridice, prin legalizarea efectelor unui act lovit de nulitate întrucât:
- orice act realizat sub presiunea vreunui șantaj este considerat nul din punct de vedere juridic, iar demisia regelui a fost șantajată cu executarea a peste 1000 de studenți anticomuniști,
- nu a fost consultată populația în legătură cu schimbarea formei de stat,
- legiferarea abdicării regelui și proclamării republicii (reprezentată de Legea 363) nu a întrunit în Parlament nici măcar cvorumul de ședință.

De asemenea, din punct de vedere mistic, în fața Divinității, Majestetea Sa Mihai I a fost uns și binecuvântat de către Biserică în calitate de Rege al României, iar acest act reprezintă un legământ sacru care a fost desființat de teroarea ocupației bolșevice.

Așadar, la 30 decembrie 1947, comuniștii au rupt un legământ consfințit de către Biserică și prin urmare, în spiritul adevărului și dreptății, solicităm Prea-Fericirii Voastre condamnarea publică a acestui moment printr-o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Biserica are datoria sfântă să lupte pentru biruința adevărului, dreptății și binelui în lupta cu minciuna, nedreptatea și răul.

Cu speranța unui răspuns favorabil, Vă asigurăm de întreaga noastră considerație și Vă urăm un An Nou binecuvântat.

Urare de Craciun

2010-12-23T14:15:00.003+02:00

Dupa 21 de ani

2010-12-23T09:49:00.002+02:00

Au trecut 21 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. 21 de ani de bucurii, speranțe și dezamăgiri. Căderea regimului comunist a fost o necesitate determinată economic, politic, social și moral. Economic, întrucât legile elementare ale pieței relevă că această doctrină este utopică și falimentară. Politic, întrucât sistemul său izolaționist a determinat o gravă înapoiere față de restul lumii civilizate. Social, întrucât acest regim totalitarist a încălcat toate libertățile fundamentale. Moral, întrucât acest sistem a fost instituit ilegal, prin furt și teroare, prin prisma victimelor sale și prin acțiunea sa anticristă.

Ultima neșansă istorică a românilor a fost să cunoască atât criza comunismului, cât și cea a capitalismului. Astfel, în contextul înmulțirii amintirilor nostalgice față de unele aspecte pozitive ale acelui timp, se uită esențialul – caracterul său criminal. Românii nu trebuie să confunde sistemele politice cu reprezentanții acestora. Faptul că după 1989 a apărut, în special din eșaloanele secundare ale PCR o nouă clasă politică lacomă și incompetentă – nu diminuează cu nimic avantajele sistemelor democratice din alte societăți conduse responsabil, spre a căror bunăstare tindem.

Cele mai mari regrete în legătură cu această perioadă sunt că românii încă nu au înțeles democrația și importanța libertății. Acum 21 de ani, într-o Revoluție despre care nu cunoaștem adevărul, s-a murit pentru libertate, demnitate și democrație, nu pentru îmbogățirea ulterioară a unor profitori. Deși valorile Revoluției au fost întinate, martirajul semenilor noștri nu va fi uitat niciodată. Ei sunt eroii noștri și trebuie să se bucure de rugăciunile, recunoștința și neuitarea întregului neam.

O echipă de bronz cu un suflet de aur

2010-12-23T09:41:00.002+02:00

Ce-ar mai fi de spus despre parcursul României la recentul încheiat Campionat European de handbal feminin? Deși e mereu loc de mai bine, o medalie de bronz vorbește întotdeauna de la sine. Indiferent ce s-ar spune, avem o mare performanță pe care trebuie să o salutăm la justa ei valoare.

Probabil că acest succes nu i-a impresionat prea mult pe iubitorii sportului românesc. Cu toții suntem familiarizați cu faptul că avem o generație de fete de valoare, capabile să dea de pământ cu toți adversarii în meciurile amicale, însă să clacheze inexplicabil în cadrul competițiilor de anvergură.

Adevărul este că, într-un sport românesc aflat într-un evident și constant regres, echipa feminină de handbal a rămas ultima echipă de la care putem avea pretenții, a cărei participare la orice turneu este mereu asociată cu speranța obținerii unor medalii. Spun regres al sportului românesc întrucât, nu foarte demult, sportivii români erau în topul multor concursuri internaționale. Astfel, în 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, România finaliza competiția pe locul 2 după numărul de medalii, iar în 1986 Steaua câștiga cea mai importantă competiție fotbalistică europeană. Unde sunt acele vremuri, vor reveni vreodată? Dată fiind actuala stare a țării imi permit să fiu rezervat. Sămânța speranței este întruchipată de handbalul feminin.

Pe nedrept infinit mai puțin plătite decât îmbuibații din fotbal – a căror mediatizare excesivă este direct proporțională cu lipsa oricăror performanțe notabile la nivel internațional, aceste fete rămân una dintre puținele bucurii primite de români cu prilejul Sărbătorilor care bat la ușă. Vă mulțumim fetelor, sunteți o echipă de bronz cu un suflet de aur.

Democratie sau demonocratie?

2010-12-23T09:38:00.000+02:00

Petre Ţuţea, parafrazându-i pe unii filosofi antici greci, afirma că democraţia reprezintă uneori triumful cantităţii asupra calităţii. Sistemul democratic funcţionează în parametrii corespunzători doar în contextul existenţei unei societăţi educate politic şi caracterizate de responsabilitate socială, spirit civic.

Atâta timp cât la noi voturile sunt cumpărate printr-o formă sau alta şi există o majoritate ignorantă, dezinformată, uşor de manipulat, filtrarea oamenilor politici valoroşi este deficitară. Iar fără conducători valoroşi, întreaga societate este supusă regresului. Cultura determină libertatea, spunea Goethe. O comunitate liberă şi informată este o comunitate puternică. În cadrul societăţilor apusene, acest deziderat este urmărit de pe timpul iluminismului. Soluţia pentru România? Emanciparea, ridicarea socio-culturală a populaţiei în vedera formării unei mentalităţi corespunzătoare. Fără acest demers absolut necesar vom continua să ne zbatem în mediocritate întrucât lumea va continua să voteze în neştire, ademenită cu promisiuni ieftine, trăind deziluzii după deziluzii. Socializarea primară este făcută în familie, cea secundară în şcoală. Pe parcursul vieţii există şi alţi factori. Biserica (dacă va aborda o acțiune social-educativă energică) şi mass-media au la rândul lor capacitatea de a oferi modele.

Din păcate parcurgem un evident proces degenerativ exprimat de renunţarea la un sistem autentic de valori şi exacerbarea mediocrității oferită generos din soate sursele. Obstracolele emancipării culturale ale acestui popor sunt reprezentate, printre altele, de subfinanțarea învățământului și cercetării (expresie a dezinteresului autorităților pentru viitor), faptul că lideri ai lumii interlope au devenit formatori de opinie, manelizarea nestingherită a satului românesc şi nu numai, comportamentele triviale oferite de „modelele” care apar la TV și sunt îmbrăţişate de cei tineri care vor să fie ca idolii lor, deoarece celebritatea este confundată cu valoarea.

Sistemul politic românesc este bolnav. Valorilor lipsite de "relaţii" şi susţinere financiară le sunt închise porţile. Politica a devenit o afacere prosperă pentru unii. Investesc în campanie şi ulterior scot profit iar adeseori acest lucru este realizat în detrimentul interesului binelui comun. Societatea românească în intregul ei va fi realmente într-o situaţie disperată dacă ne mai permitem să pierdem valorile care sunt nevoite să plece spre zări mai bune deoarece aici nu şansa de a se afirma, neavând loc de acești demoni. Până la biruința democrației suntem victimele demonocrației.

2010-12-14T21:27:00.000+02:00

Dumnezeu să binecuvânteze România!

2010-11-30T23:43:00.001+02:00

La 1 Decembrie 2010, se implinesc 92 de ani de la Marea Unire. Evenimentul reprezintă un moment important pentru poporul nostru întrucât, pe Platoul Romanilor, în cetatea milenară a Alba-Iuliei, zecile de mii de transilvăneni, proclamând Unirea cu România, au înfăptuit un vis secular al românilor şi au consemnat finalizarea procesului istoric de formare a statului naţional unitar român.

Acest act istoric nu ar fi fost realizat fără aportul determinant al celor care au emancipat cultural şi politic naţiunea română din Transilvania: Şcoala Ardeleană, Şcolile Blajului şi precursorul PNŢCD, Partidul Naţional Român, organizatorul Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia. Astăzi ne reamintim de figurile luminoase ale episcopilor Iuliu Hossu şi Miron Cristea şi de marii oameni politici Iuliu Maniu, Vasile Goldiş sau Alexandru Vaida-Voevod, personalităţi care nu au scris o istorie a ruşinii, aşa cum fac politicienii de azi, ci, înfăptuind România Mare, au marcat un moment de glorie în istoria ţării.

Acest eveniment ne face sa medităm la faptul că poporul român este în continuare separat iar procesul istoric al unificării încă nu s-a finalizat. De peste două decenii actuala clasă politică nu a fost capabilă să facă ceva concret în problema Basarabiei, după cum de 20 de ani, autoritățile clujene refuză construirea unui bust dedicat martirului Iuliu Maniu, artizanului evenimentului de la Alba-Iulia. Nu ne rămâne decât speranţa că mai devreme sau mai târziu, atunci când vom avea o generaţie de oameni politici de valoarea celor din 1918, adevărul istoric va birui şi toţi Românii vor sărbători împreună Unirea.

DUMNEZEU SĂ BINECUVÂNTEZE ROMÂNIA!

LA MULŢI ANI ROMÂNI! LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

Creştin-democraţia – crez politic sau colac de salvare al PDL?

2010-11-20T10:33:00.002+02:00

Indubitabil, în contextul actualei crize morale şi materiale, România are nevoie de o aplicare fermă, la nivelul clasei politice şi societăţii civile, a valoarilor doctrinei creştin-democrate. Întrucât, în ultimul timp, din anumite zone ale PDL, se transmit diverse mesaje cu privire la creştin-democraţie, sunt necesare câteva precizări.

In spiritul eticii şi adevărului, trebuie să recunoaştem că PNŢCD este singurul partid autentic creştin-democrat din România, recunoscut la nivel internaţional, înscris în ilegalitate, încă din 1987, în Internaţionala Creştin-Democrată, de promotorul acestei doctrine în România, Corneliu Coposu. Astfel, acest partid, care de peste două decenii a rămas consecvent ideologic, este singurul care are legitimitatea morală de a vorbi despre creştin-democraţie în România.

Ne întrebăm dacă acest demers al unor reprezentanţi PDL este determinat de un crez politic credibil sau reprezintă doar o supapă de siguranţă, colacul de salvare al unei guvernari eşuate. Astfel, cunoscute fiind schimbările spectaculoase de doctrină ale PDL - partid post-comunist (FSN), partid social-democrat (PD), partid popular (PD), partid liberal (PDL), eventuala transformare a lui în partid creştin-democrat ridică serioase semne de intrebare. În primul rând de ordin moral, esenţa mesajului creştin-democrat.

Pentru Adrian

2010-11-12T22:26:00.007+02:00

Acum când al tău suflet candid și rebel,
A fost dus la ceruri de-un alb porumbel,
De tine ne-aducem aminte poet Adrian,
De flacăra stinsă a scumpului neam.

Al tău condei de aur a versificat ţara,
Credinţa, iubirea, şi munţii şi marea,
Cu-al tău cântec se vor petrece mereu,
Cei trişti sau singuri şi fără vreun leu.

De tine-ndemnaţi ne amintim de părinţi,
Mereu enigmatici, bolnavi sau cuminţi,
Prin ale tale balade ai alinat Dureri femeieşti,
Copaci şi pădure sau răni româneşti.

Din inima-ți mare şi sufletul cald,
Ne-ai lăsat moştenire Nebunul de alb.
Ai plâns gardul de sârma aflat între fraţi,
Ai scris despre Iancu sau despre Carpaţi,
Lăsand testament de pe patul moarte,
Să facem în ţară mai multă dreptate!
Iar pentru-al tău nume şi vers fără preţ,
Va bate etern și clopotul la Râmeţ!

12 noiembrie 2010
Mihai Cucerzan

15 ani de la disparitia lui Corneliu Coposu

2010-11-10T17:41:00.002+02:00

Pe 11 noiembrie 2010, comemorăm 15 ani de la moartea lui Corneliu Coposu. Personalitate marcantă a politicii româneşti, recunoscut deopotrivă la nivel şi internaţional, Corneliu Coposu a reprezentat un simbol al luptei împotriva comunismului. Martirajul în puşcăriile comuniste, principiile, viziunea şi fermitatea cu care a luptat pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale i-au atras simpatia şi consideraţia unui întreg popor. De asemenea, nobleţea care l-a caracterizat a făcut ca în conştiinţa colectivă să fie denumit Seniorul.

Acum, la 15 ani de la dispariţia sa, ne întrebăm dacă testamentul său politic s-a împlinit.

Din nefericire, doar o parte din idealurile pentru care a luptat Seniorul au fost realizate. Astfel, România a devenit un stat democratic, integrat în organismele europene şi euro-atlantice, iar crimele comunismului au fost recunoscute şi condamnate.

Din păcate, satul şi ţăranul român continuă să fie în suferinţă, lustraţia şi unitatea naţională a tuturor românilor nu s-au realizat, doctrina creştin-democrată nu a reuşit să se impună, iar România nu a revenit la forma de stat monarhică. De asemenea, modelul de om politic pe care l-a oferit – bazat pe caracter, patriotism sincer, fermitate în concepţii şi refuz de a tranzacţiona principii – nu a fost preluat de actualii politicieni, care prin cunoscutele lor atribute, ne-au înfundat într-o alarmantă criză morală şi materială.

Ca expresie a lipsei de recunoaştere faţă de moştenirea oferită acestei ţări de către Senior, iniţiativa de a i se construi un bust în Cluj, urbe care l-a format academic şi politic, nu s-a învrednicit, la aproape un an de la lansarea ei, de nici măcar un răspuns din partea autorităţilor.

S-a stins o flacara a culturii romane

2010-11-05T12:52:00.007+02:00

Astăzi în România s-a stins un mit. Dispariția marelui poet, scriitor și patriot Adrian Păunescu va lăsa un gol enorm în cultura română. Din păcate, maestrul a trecut în eternitate devastat spiritual din cauza faptului de a fi văzut iubita sa țară prăbușită material și moral în pofida faptului că și-a dedicat întreaga viață ridicării acestui popor și culturii sale. În acest sens, cel mai frumos omagiu dedicat marelui dispărut trebuie să fie respectarea testamentului său cultural și ideologic.

Prin aspectele sale cantitative și calitative opera lui Păunescu va ocupa un de seamă în istoria literaturii române. Acesta a fost liderul unei generații, părintele spiritual al celor care s-au remarcat în cadrul Cenaclului Flacăra, un luptător pentru dreptate, un militant al naționalismului luminat și fără îndoială, unul dintre cei mai mari poeți ai României.

Adrian Păunescu a iubit Clujul și i-a dedicat poemul Dor de Cluj, cântec care îndeplinește toate condițiile pentru a fi declarat imnul orașului. Memoria acestui mare om de spirit trebuie să rămână în conștiința clujenilor prin realizarea unui bust sau printr-o stradă care să îi poarte numele.

Mulțumim maestre. România nu te va uita!
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Hatieganu Arena?

2010-10-31T19:50:00.003+02:00

Salutăm împlinirea a 91 de ani de la înființarea clubului Universitatea Cluj. Înființat în 1919, clubul a fost și rămâne un simbol al mișcării sportive transilvănene, al intelectualității românești și studențimii clujene, iar frumosul său trecut ne arată că numeroasele vicisitudini din îndelungata sa istorie nu au reușit să-l destrame.

Acest eveniment ne obligă să ne reamintim de doctorul Iuliu Hațieganu, personalitate de seamă a medicinei românești și fondatorul clubului universitar. Ceea ce se omite să se spună în legătură cu părintele spiritual al Universității este că a fost un membru de marcă al Partidului National Taranesc și datorită convingerilor sale politice național-țăraniste a fost pe nedrept marginalizat și solit să se retragă prematur din activitate.

În acest sens, le propunem autorităților locale și conducerii clubului ca numele noului stadion al Universității sa fie atribuit profesorului Iuliu Hațieganu, ca un simbol al recunoașterii activității fondatorului clubului universitar.

Apel catre intelectuali

2010-10-26T21:05:00.006+03:00

Parafrazându-l pe Edmond Burke, putem afirma că nașterea și propagarea răului este determinată de lipsa de acțiune a oamenilor buni. Faptul că răul a cunoscut o propagare periculoasă în România, cu efecte vizibile în toate domeniile vieții socio-economice, nu a fost așadar posibil fără o relativă lipsă de reacție a oamenilor de valoare care de prea multe ori, din diferite motive, au fost fie marginalizați, fie s-au delimitat cu bună știință de dimensiunile concrete ale cârmuirii societății. După cum calitatea fiecărui arbore este reprezentată de fructele pe care le oferă, calitatea cârmuitorilor unei națiuni este reprezentată de consecințele politicilor pe care le realizează în beneficiul binelui comun.

Din păcate, prea puțini conducători în ale căror mâini au stat destinele acestei țări, au fost conștienți că piatra de temelie a edificiului emancipării naționale este reprezentată de către educație. În acest sens, pentru puțini sistemul educațional a însemnat o prioritate, dascălii au fost mereu momiți cu gogoși otrăvite, iar proverbul "ai carte, ai parte" s-a transformat în "ai carte, n-ai parte".

Un popor văduvit de lumina binefăcătoare a culturii și a educației va fi mereu un popor sărac material și mai ales spiritual, un popor care va privi cu jind spre zările prospere ale străinătății, spre care va fi mereu tentat să își întrepte pașii, lăsând în urmă, o patrie înlăcrimată.

Măcar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, este necesară o implicare activă a intelectualitatii într-un demers care să determine o schimbare reală, atât de așteptată de mai bine de 20 de ani. Motivația acestei necesități rezidă în faptul că intelectualii au rămas printre ultimii care mai sunt conștienți că investiția în viitor, prin educație, este indispensabilă în orice societate responsabilă și că neglijând educația tinerilor, ingropi viitorul acestei țări.

Acesta pentru că, educaţia este, așa cum spunea Nelson Mandela, cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba în bine lumea.

Aceasta pentru că, numai prin intermediul educației, poporul român se va deștepta din somnul cel de moarte în care l-adânciră barbarii de tirani și își va croi o altă soartă, la care se vor închina și cruzii săi dușmani...

Regele si Patria!

2010-10-24T10:21:00.002+03:00

Majestatea Sa Regele Mihai I a fost suveran al României între 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947. Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii, văr al reginei Elisabeta a II-a și al regelui Juan-Carlos al Spaniei, Regele Mihai este una dintre ultimele figuri publice din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Născut la 25 octombrie 1921, Regele Mihai este singurul şef de stat în viaţă din tumultoasa perioadă care i-a consemnat pe Hitler, Roosevelt, Mussolini, Stalin sau Churchill.

Majestatea Sa este ultimul rege dintr-o milenară istorie a monarhiei române, formă de stat ilegal înlocuită cu republica în urma actului de la 30 decembrie 1947 și care, în contextul șantajului existent, prin prisma principiilor elementare ale dreptului, are toate motivele să fie considerat nul și neavenit. Regele Mihai I este ultimul Hohenzollern de pe tronul României, într-o istorie începută în 1866, atunci când principele Carol I a fost adus la conducerea statului pentru a oferi, prin prisma calităţilor personale şi a statutului onorabil al familiei, stabilitate politică internă şi prestigiu internaţional României, elemente de care avem atât de multă nevoie și astăzi. În această perioadă consemnăm obţinerea independenţei statale (1877), proclamarea Regatului (1881), Marea Unire a Românilor (1918), precum şi o serie de reforme care au avut darul de a moderniza semnificativ statul român.
La 30 decembrie 1947 Regele este silit de comunişti să abdice şi să părăsească ţara. Concomitent, la presiunea tancurilor sovietice, întreaga elită a României ia calea exilului sau a puşcăriilor şi începe cea mai neagră perioadă din istoria poporului român. În decursul acesteia, românii au fost forţaţi să-şi piardă proprietăţile, să-şi renege istoria, să-l uite pe Dumnezeu şi să îşi denatureze spiritualitatea.
După Revoluţia din 1989, Regelui i-a fost interzis în repetate rânduri dreptul de a-şi vizita ţara întrucât autorităţile vremii se temeau de posibilitatea pierderii privilegiilor pe care le întrezăreau în contextul reinstaurării sistemului monarhic. Astăzi, Casa Regală, prin implicarea în acţiuni caritabile sau de promovare a intereselor naţionale, a dovedit că nu a abdicat de la slujirea românilor.

În acest context dramatic al țării, considerăm că revenirea la forma de stat monarhică reprezintă o prioritate a României, aceasta fiind prima măsură în vederea clădirii din temelii a unei noi clase politice, capabilă să schimbe actualii politicieni și atributele acestora care au produs actualul faliment național.

Satul romanesc contemporan

2010-10-15T09:29:00.004+03:00

Ca şi întreaga societate românească, satul se află din multe puncte de vedere într-o situaţie inedită: trecerea dificilă, minată de contradicţii, de la sistemul social-politic totalitar spre unul democratic şi de la economia centralizată spre economia de piaţă,
În planul relaţiilor economice trecerea s-a făcut de la proprietatea colectivistă la proprietatea privată. În planul relaţiilor sociale, trecerea s-a realizat de la “colectivism” ca subordonare impusă a individului şi a microgrupurilor sociale în sistemul local grupal de producţie, la munca individuală. S-a observat o lipsă de interes și motivație a populaţiei rurale în abordarea acestor procese istorice. Este vorba de o populaţie rurală în bună parte îmbătrânită iar cea tânără neinteresată de agricultură. Consecinţa majoră a acestei situaţii se exprimă în criza agriculturii româneşti. În mod concret, factorii economici care explică situaţia satului românesc contemporan sunt: fărâminţarea excesivă a proprietăţii funciare. dificultatea folosirii tehnicii şi a metodelor moderne de muncă și revenirea la instrumentele tehnice şi munca tradiţională, etnografică. Caracteristicile sociale ale satului românesc contemporan sunt scăderea numărului de locuitori, îmbătrânirea şi feminizarea forţei de muncă precum şi exodul intern (rural-urban) respectiv extern. Ca urmare a acestui complex de factori economici şi sociali, a lipsei de încredere faţă de agricultura asociativă (confundată uneori cu aceea de tip CAP în condiţiile în care nu sunt cunoscute avantajele unei agriculturi moderne, asociative), precum și a lipsei unor politici agricole coerente s-a ajuns la restrângerea producţiei la unele necesităţi imediate ale gospodăriei, determinând apariția unei agriculturi de subzistență.

Angela Merkel si crestin-democratia

2010-10-11T17:11:00.002+03:00

Salutăm inițiativa Universității Babeș-Bolyai de a oferi înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa doamnei Angela Merkel. Prin prisma unei cariere politice de excepție, cancelarul german se numără printre cei mai importanți oaspeți pe care i-a avut Clujul în decursul istoriei sale. Aflată la al doilea mandat în fruntea executivului german, doamna Merkel a fost prima femeie cancelar din istoria Germaniei și a fost considerată de publicațiile de profil ca fiind cea mai puternică femeie din lume. De asemenea, Angela Merkel are calitatea de președinte al celui mai puternic partid german, Uniunea Creștin-Democrată, și deține, alături de cancelarii Konrad Adenauer, Kurt Kiesinger, Helmut Kohl, sau președinții Roman Herzog, Horst Köhler și Christian Wulff o poziție de seamă în rândul personalităților creștin-democrate germane și europene.

In Romania, singurul partid autentic creștin-democrat este PNTCD, formatiune care împărtășește cu Doamna Merkel și Uniunea Creștin-Democrată același crez politic și face parte din aceeași familie politică europeană – Partidul Popular European și Internaționala Centrist-Democrată, acolo unde acest partid a fost înscris, în ilegalitate, încă din anii dictaturii comuniste, de Seniorul Coposu.

Prin prisma aparteneței la acest sistem comun de valori, vizita doamnei cancelar are o semnificație aparte pentru mișcarea creștin-democrată din România. În acest sens, suntem convinși că distincția oferită de universitatea clujeană reprezintă și un elogiu adus contribuției doamnei Merkel la promovarea valorilor creștin-democrate în Europa și în lume.

Revizuirea Constituției. Un demers necesar

2010-10-06T21:36:00.000+03:00

Implicarea Curții Constituționale în soluționarea problematicii Legii Pensiilor și diversele comentarii generate de respectiva hotărâre impune necesitatea unui demers analitic referitor la necesitatea revizuirii Constituției în legătură cu acest organism.

Concepută ca garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani.Contestăm modalitatea desemnării acestora, întrucât actualmente trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

Prin această procedură considerăm că este încălcat principiul separării puterilor în stat întrucât Curtea Constituțională, instituție a cărei neutralitate este obligatorie, prezintă o regretabilă modalitate de alcătuire determinată eminamente politic, în pofida faptului că a fost creată tocmai pentru a limita eventualele derapaje legislative provenite din această zonă.

În concluzie, solicităm revizuirea Constituției prin modificarea articolului 142 al. 3, cu scopul unei delimitări clare între Curtea Constituțională și lumea politică. Consecința acestui demers va crește credibilitatea acestei instituții și îi va asigura necesara independență.

Parlament sau iarmaroc?

2010-09-22T19:00:00.002+03:00

O nouă lege a pensiilor care afectează viața a milioane de români. Suspiciuni grave în legătură cu fraudarea votării acestei legi de către PDL. Suspiciuni referitoare la solicitarea unei sume importante (127 miliarde) în vederea vânzării votului de către PSD. Circ, tranzacții ilicite, contestații, plângeri penale și acuze grave la cel mai înalt nivel, toate sub privirile unei populații tot mai disperate pe zi ce trece.

Considerăm că acest moment rușinos a zdruncinat definitiv încrederea și respectul cetățenilor față de această instituție întrucât a relevat calitatea parlamentarilor români, faptul că aceștia îi reprezintă îndoielnic pe cetățenii care i-au votat, fiind conduși de directivele unor obscure grupuri de interese care nu au nicio legătură cu dezideratul binelui comun.

De asemenea, aceste elemente demne de bâlci provincial și nu de for legislativ suprem ne duc la concluzia că alegerea membrilor parlamentului prin vot uninominal nu a reprezentat decât o cosmetizare fără niciun efect asupra calității aleșilor și a actului legislativ.

Clujul sub lupa elvetiana

2010-09-15T21:15:00.003+03:00

Incursiunea fotbalistică europeană a CFR-ului a făcut ca orașul nostru să devină subiect de presă internațională. Din nefericire, Clujul nu a trecut testul în fața rigurozității elvețiene. Problemele dureroase ale urbei, realități generate de nepăsarea autorităților, nu au rămas neobservate de jurnaliștii din Țara Cantoanelor.

Astfel, mizeria din oraș, calitatea jalnică a drumurilor sau imaginile impresionante din colonia de țigani de la groapa de gunoi Pata-Rât au făcut ca urbea someșeană să fie comparată cu comunitățile specifice Lumii a treia. O comparație evident, scandaloasa, exagerată și tendențioasă, la care trebuie sa reactionam. Deși nu ne așteptam ca imaginea orașului să se umple de glorie în ochii elvețienilor, din păcate, ea s-a umplut de penibil. Până la urmă nu este decât o nouă palmă pe obrazul unei țări în care toate lucrurile merg dezastruos și a cărei imagine externă este la pământ.

Deși mândria locală a clujenilor a fost terfelită, realitățile criticate de elvețieni rămân o rușine pentru autoritățile unui oraș de "5 stele" care se vrea Capitală Culturală Europeană.

De la Parcul Central la Parcul Ioan-Paul II, de la Piața Karl Liebknecht la Piața Grigore Vieru

2010-09-09T10:30:00.005+03:00

Propunem oficialităților locale modificarea a două denumiri a unor locuri din cadrul municipiului Cluj-Napoca. Astfel, sugerăm ca Parcul Central să fie denumit Parcul Ioan-Paul II, iar piața care poartă numele marxist-comunistului Karl Liebknecht să devină Piața Grigore Vieru. În susținerea acestor inițiative aducem următoarele argumente:

1.Pontificatul lui Ioan Paul II, al primului papă slav din istorie, a avut o semnificație deosebită prin actualitatea de relansare a mesajului creștin în lume, punându-și prin aceasta activitate amprenta asupra schimbărilor politice din ultimele decenii ale secolului XX și având în centrul lor prabușirea comunismului. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov afirma ca “fară acest Papă nu se poate ințelege ce s-a intâmplat în Europa la sfârșitul anilor optzeci”.
Multe și mari sunt caracteristicile pontificatului Papei Ioan-Paul al II-lea. A fost cel mai activ Papa din istorie; după ce a contribuit la prabusirea totalitarismului socialist (incepând cu Polonia natală), apară cu aceeași forță drepturile omului, combate excesele capitalismului, aratând că înfrângerea comunismului nu justifică dominația necontrolată a capitalului asupra oamenilor și popoarelor, se opune războaielor din Golf, din fosta Yugoslavie sau din Irak. Recunoaște că au fost și momente întunecate în istoria Bisericii (Inchiziția, anti-iudaismul), momente pentru care isi cere iertare in numele Bisericii. Primul Papa care vizitează o țară majoritar ortodoxă (România, mai 1999) a fost prin excelență un Papa misionar, prezența și cuvântul său electrizând și unind multimile imense de participanți. Ioan-Paul al II-lea și-a exercitat influența binefacătoare și în afara Bisericii; a vizitat Cuba comunistă (iar printre rezultatele acestei vizite se regasește și intrarea în legalitate a Craciunului și Paștilor); i-a numit pe musulmani si pe evrei frati, depune o scrisoare la Zidul Plângerii din Ierusalim în care cere iertare pentru excesele facute față de evrei. De asemenea, s-a opus cu fermitate regimurilor fundamentaliste.
Roadele activitatii sale nu vor fi uitate niciodată. Acesta este un nou motiv pentru a ne reaminti aprecierea lui Al. Soljenitin: “alegerea lui Karol Wojtyla ca Papă este singurul lucru bun care s-a întâmplat omenirii în secolul XX”. Deși a aparținut Bisericii Catolice și lumii creștine, prin mesajul său de iubire, iertare și pace el a aparținut, și aparține tuturor. Nu intâmplător s-a demarat procedura sanctificarii sale. Iar unul dintre argumente ar fi tocmai eficiența mesajului sau christianic de iubire, unitate și pace.

2. Veritabilă stea a românismului, Grigore Vieru s-a născut pe data de 14 februarie 1935, în localitatea Pererita, fostul judeţ Hotin, pe teritoriul actualei Republici Moldova. Debutul său editorial îl consemnăm în 1957. Anul 1973 consemnează regăsirea poetului cu patria, în urma unei vizite în România care îi va influenţa decisiv viaţa şi activitatea. "Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul" mărturisea poetul ulterior. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice şi obţinerea independenţei Basarabiei (în opinia sa, “un copil înfăşurat în sârmă ghimpată”), Grigore Vieru va deveni un neostenit luptător pentru cauza românismului de peste Prut şi un militant pentru fireasca unire a tuturor românilor în teritoriul aceluiaşi stat. Alături de soţii Teodorovici (trecuţi în eternitate în 1992 tot în urma unui misterios accident rutier) a însufleţit inimile a milioane de români prin celebrele balade despre Eminescu, limba română şi destinul tragic al unui popor condamnat să trăiască separat. Activitatea sa nu a trecut neobservată în ţara mamă, fiind ales membru de onoare al Academiei Române şi fiindu-i decernate numeroase distincţii. În iarna anului 2005 Vieru a suferit un accident suspect care putea să îi curme viaţa, incident despre care poetul s-a declarat convins că nu fusese întâmplător...pentru ca pe 18 ianuarie 2009, inima sa să înceteze a mai bate, tot în urma unui accident rutier, petrecut cu două zile înainte, tocmai când (ironia sorţii sau nu?) se întorcea de la o manifestare dedicată zilei lui Mihai Eminescu. Chiar dacă ne-a părăsit prematur, opera maestrului Vieru va dăinui pururea, odată cu intrarea poetului în pantheonul culturii române şi universale.

Sociologia la USAMV

2010-09-06T17:53:00.001+03:00

Este o axiomă - şi mai mult - un truism, atât în psihologie şi pedagogie cât şi în sociologie, concepţia conform căreia formarea omului cuprinde, alături de formarea profesională, de specialitate, şi aceea umanistă, culturală şi morală. Formarea personalităţii umane nu se realizează spontan sau ca o implicaţie ori derivaţie a componentei profesionale, ci în cadrul unei activităţi calificate, de profil socio-uman. De asemenea este demonstrată, cu forţa imbatabilă a ştiinţei şi a vieţii practice, dependenţa în tot mai mare măsură a performanţei profesionale de calitatea socială, culturală şi morală a omului.
Care om, implicat în procesul educaţional, nu ştie că acest proces are două laturi inseparabile şi interdependente: instrucţia (transmiterea şi însuşirea de informaţie de specialitate şi de „cultură generală”) şi educaţia (formarea caracterului, a omului în integritatea personalităţii sale)? În condiţiile în care, după cum spuneam, edificarea omului ca om, cetăţean, intelectual şi specialist, necesită o acţiune multiplă, calificată şi permanentă, se impune, ca o necesitate sine qua non, o tot mai stăruitoare atenţie, alături de însuşirea profesiei, pregătirii culturale şi morale. În cadrul acesteia un rol fundamental îl are, între alte discipline socio-umane, filosofia (ca perspectivă de maximă esenţialitate în raporturile teoretice şi practice ale omului cu natura, societatea şi cu sine însuşi) sau sociologia (ca instrument determinant în înţelegerea fenomenelor sociale şi integrarea responsabilă a omului în societate).

Studiul sociologiei la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca poate fi încadrat în trei perioade. Prima perioadă, cea interbelică, îl are în centrul atenției pe Mihai Șerban (1887-1947). Personalitate de seamă a mediului academic clujean, înalt demnitar al statului român, cu studii deopotrivă economice și agronomice, Mihai Șerban a fost un energic militant pentru dezvoltarea învățământului agronomic clujean și național, atât din calitatea sa de rector cât și din aceea de demnitar. Principalele sale contribuții sunt reprezentate de către ridicarea învățământului agronomic din România la nivel universitar, similarizarea sistemului educațional agricol cu cel regăsit la nivel european și dezvoltarea «Academiei de Înalte Studii Agronomice Cluj». Mihai Șerban a fost un susținător al interdisciplinarității, pledând pentru îmbinarea studiului mai multor științe care au ca obiect de studiu ruralul – economia, agronomia și sociologia. A pledat pentru dezvoltarea agronomiei sociale, știință care are la bază ideea că agricultura nu este un scop în sine, ci un mijloc pentru ridicarea materială și emanciparea culturală a populației. În a doua perioadă, aceea postbelică, remarcăm activitatea Mariei Olah, care a coordonat, în condițiile specifice timpurilor, un curs de sociologie rurală. Tot în respectiva perioadă au fost întreprinse și unele cercetări sociologice de teren printre care amintim un studiu privind forțele de producție în agricultura județului Cluj. Ultima perioadă, aceea post-decembristă (din 1990 și până în prezent), consemnează activitatea profesorului Eugen S. Cucerzan și a subsemnatului. În cadrul specializărilor «Inginerie și management în alimentație publică și agroturism» respectiv «Inginerie economică în agricultură» cursurile de sociologie generală și sociologiei rurală au un caracter obligatoriu (în cadrul altor specializări au un caracter opțional sau facultativ) au fost redactate numeroase lucrări de licență cu caracter sociologic, metodele de cercetare în sociologie sunt utilizate frecvent atât la nivel de licență (prin realizarea unor cercetări concrete în decursul semestrului și în perioada de practică sociologică) cât și în tezele de doctorat. Tematica cursurilor de sociologie își propune familiarizarea studenților cu problematica de bază a sociologiei precum și cu metodologia specifică acestei discipline. Alături de activitatea didactică și științifică titularii disciplinelor de sociologie au realizat diverse studii sociologice de amploare care vizau atât diferite realități atât ale ruralului românesc (dezvoltarea socio-economică în mediul rural din Regiunea de Nord-Vest, studii de caz în localitățile Tureni, Rohia, Feleacu, profilul celor care au muncit în străinătate - la nivelul ruralului județului Sălaj, cât și anumite probleme interne ale universității - profilul candidaților, opinia profesorilor și a studenților privind desfășurarea actului educațional din universitate, precum și studii privind activitatea și contribuțiile științifice ale unor predecesori clujeni – Mihai Șerban, George Em. Marica etc).

Trăim, se spune, una din cele mai mai grave crize ale ultimelor decenii. „Cauzele”, investigate de către specialişti, ni se spune că sunt de ordin economic. Se pierde însă din vedere existenţa reală a unei crize morale a societăţii preocupate excesiv de prosperitatea materială şi prea puţin, sau deloc, de aceea spirituală. Cel mai înalt scop trebuiue să fie prosperitatea spirituală, pe baza bunăstării materiale care nu trebuie să fie un obiectiv în sine ci un mijloc sau un instrument necesar atingerii dezvoltării spirituale. Acesta este mesajul unor discipline precum sociologia, iar acest mesaj trebuie transmis tinerei generaţii şi adoptat de către ea.

Spre informarea d-lui deputat Gurzau

2010-08-25T18:25:00.002+03:00

Deși lipsită de originalitate, recenta declarație a d-lui deputat Adrian Gurzău, conform căreia acesta intenționează sa propună un proiect de act normativ care să vizeze modificarea denumirii de rom în cea de țigan, se cuvine amendată cu unele precizări.

Din cauza limitelor epistemologice, argumentele folosite de domnia sa sunt greșite intrucat:

1. Denumirea de rom a fost adoptată în 1993 la nivelul Consiliului Europei, într-un moment în care România avea calitatea de invitat. Această denumire de rom a fost impusă în toate limbile, renunțându-se, precum în România, la vechile denumiri specifice fiecărei limbi.

2. Evidenta confuzie dintre cuvintele rom și român este valabilă în străinătate și nu în România. Singura instituție care poate modifica situația este Consiliul Europei, iar un posibil act normativ al Parlamentului României, din care face parte dl. Gurzău nu ar avea niciun efect la nivel internațional.

3. Dl. deputat declară că "În formule lingvistice aflate în cultura lor tradiţională nu există termenul de rom". În realitate, termenul de rom există în limba respectivului popor și înseamnă om.

Clujul si Sigismund de Luxemburg

2010-08-25T13:05:00.002+03:00

În această vară se împlinesc 605 ani de când regele Sigismund de Luxemburg acordă Clujului dreptul de oraș liber regesc. Acest privilegiu prevedea dreptul ca localitatea să își poată întări şi înconjura oraşul cu ziduri, de a ridica bastioane, turnuri, metereze, de a înconjura zidurile cu şanţuri de apărare, iar din punct de vedere juridico-administrativ, posibilitatea de a-şi alege o formă de conducere colectivă compusă din 12 juraţi.

Efectele acestui demers sunt reprezentate de executarea zidurilor de apărare, a porţilor şi a bastioanelor care le flancau. După șase secole, actualmente devenite atracții turistice, sunt vizibile anumite secțiuni din zidurile de apărare precum și Bastionul Croitorilor. De asemenea, datorită acestui decret regal, Clujul a devenit un important centru intelectual și economic.

În concluzie, actul din 1405 reprezintă pentru Cluj un moment de referință care a influențat decisiv istoria urbei de pe Someș.

Propunem ca memoria regelui Sigismund de Luxemburg să fie marcată la Cluj prin oferirea numelui său unei străzi din centrul istoric, iar momentul 1405 să intre în conștiința civică a urbei prin organizarea Zilelor Orașului pe data de 2 iulie, data la care Clujul a fost declarat oraș liber.

Remember 23 august...

2010-08-22T13:56:00.001+03:00

Timp de peste patru decenii, până la prăbușirea regimului comunist, 23 august a fost ziua națională a României. Astăzi, pentru mulți români, această dată aproape că și-a pierdut însemnătatea.

În acea zi, a cărei semnificație a fost confiscată de comuniști, mareşalul Ion Antonescu, conducătorul României în intervalul 6 septembrie 1940 – 23 august 1944 a fost destituit iar România a întors armele împotriva Germaniei naziste, țară căreia îi oferise un sprijin substanţial în „Cruciada împotriva comunismului”.

Prin sacrificarea lui Antonescu, România a încercat rezolvarea unei situații disperate determinate de iminenta înfrângere a aliaților germani și a scurtat durata războiului cu aproximativ 6 luni, fiind salvate și numeroase vieți omenești.

Autoritățile române au datoria de a cere forurilor europene condamnarea Pactul Ribbentrop-Molotov și a efectelor sale încă vizibile.

De asemenea, se impune o reabilitare parțială a patriotului Ion Antonescu, care, într-un context diplomatic deosebit de dificil, conștient de pericolul bolșevizării țării, a partizanat cu criminalul regim nazist având ca justificare refacerea României Mari, prin redobândirea Transilvaniei de Nord-Est şi recucerirea Basarabiei.

Față de memoria lui Antonescu, România are datoria de a întinde mâna, preluând gestul simbolic al marelui spirit democratic Iuliu Maniu în cadrul procesului fostului mareșal.

La Herculane...

2010-08-11T15:42:00.003+03:00

Cu-al tău trecut de aur, se știe, milenar,
Având un nume sacru, de-a pururi legendar,
Din tot destinul ți-a rămas un vis,
Sa redevi ce-ai fost, un paradis,
Când azi, un muritor cu inima haină,
Ți-a transformat splendoarea în ruină...

Solicitari in atentia Consiliului local Cluj-Napoca

2010-08-10T18:26:00.000+03:00

1. Prezentarea rapoartelor de activitate a consilierilor locali, obligație prevăzută în Legea 215/2001, art. 52, al. 4. În momentul de față, pe site-ul primăriei clujene, doar 8 consilieri din totalul de 27 au prezentat această obligație anuală. În cazul în care aceste rapoarte există, conform Legii administrației publice locale și principiului transparenței, solicităm publicarea lor. În caz contar, solicităm demisia consilierilor fără activitate și realizarea de noi alegeri.

2. Salubrizarea Canalului Morii, canal devenit un focar de infecție.

3. Oferirea unui răspuns la scrisoarea deschisă adresată Primăriei și Consiliului Local pe data de 10 februarie a.c. în legătură cu amplasarea busturilor lui Corneliu Coposu și Ion Rațiu în Cluj-Napoca, solicitare la care nu s-a primit răspuns.

4. Prezentarea situației grupului statuar Matia Corvin, a cărui perioadă de reabilitare a depășit de două ori perioada de realizare efectivă a statuii (1900-1902).

5. Luarea unor măsuri în privința vehiculelor care depășesc limitele impuse de legislație în privința poluării fonice. În acest sens sugerăm realizarea unei piste în afara localității, circuit destinat în special motocicliștilor deținători de vehicule de mare putere care se remarcă prin abuzul fonic din oraș.

6. Motivarea alocării din bugetul local a unei importante sume în vederea finanțării unei formații al cărei basist deține și calitatatea de consilier local.

Ceausescu reales?

2010-07-27T10:42:00.000+03:00

Rezultatele unui recent sondaj de opinie relevă că, după 20 de ani de la moarte, fostul președinte Nicolae Ceaușescu a recâștigat simpatia electoratului și la un eventual scrutin ar fi favorit pentru funcția de șef al statului. De asemenea, ancheta sugerează că doctrina comunistă este regretată de peste 30% dintre români, iar peste 60% dintre aceștia afirmă ca trăiau mai bine înainte de Revoluție.

Care este explicația acestor îngrijorătoare date? De ce românii ar realege un dictator după ce în urmă cu două decenii au preferat să iasă în stradă manifestând, cu pieptul descoperit în fața gloanțelor, împotriva acestuia?
Principala explicație rezidă în votul negativ adresat actualei clase politice. După ce au trăit criza comunismului, românii o trăiesc pe aceea a capitalimului. Românii au văzut fața urâtă a sistemului politic democratic, aplicat prost de aceeași nomenclaturiști care după 1989 au schimbat culoarea, dar nu și năravurile, a căror politicianism ieftin s-a dovedit incapabil de o administrare eficientă a țării. Pericolul este confuzia dintre sistemele politice și reprezentanții acestora; democrația din România nu trebuie confundată cu reprezentanții acesteia de după Revoluție. Regretarea unui regim criminal, precum cel comunist, poate lesne derapa într-un atac periculos la adresa libertății și democrației.

La 20 de ani de la Revoluție ne-am ales cu libertatea (pe care nu au știut să o folosim), cu alegerile libere (de care ne-am săturat, fiind înșelați cu nerușinare la toate scrutinurile de politicieni), cu integrarea europeană (pe care am făcut-o nepregătiți și în urma căreia am devenit un sponsor - incapabil de a atrage fondurile U.E., o piață de desfacere și o sursă de forță de muncă umilă, ieftină și bine calificată).

La 20 de ani după Revoluție clasa politică a scos pe banda rulantă miliardari, însă s-au construit sub 150 de km de autostradă. S-a vândut aproape tot ce s-a putut vinde, a mai rămas aurul de la Roșia Montană, care are și el clienții lui, evident în condiții de exploatare de tip colonial. În aceste condiții, alarmanta realegere a unui Ceaușescu nu pare întâmplătoare.

Laszlo Tökes - Episcopul urii

2010-07-24T16:20:00.001+03:00

Deși iubirea față de semeni este, conform mesajului cristic, a doua datorie a creștinilor, după iubirea lui Dumnezeu, cu toate acestea, în discursul unor oameni ai bisericii precum episcopul Tökes, observăm o inexplicabilă exacerbare a retoricii urii față de semeni, în special români.

De peste două decenii activitatea predilectă a domnului Tökes a constat în defăimarea nestingherită a statului și poporului român, propagarea unor minciuni halucinante, de domeniul patologicului (vezi L. Tökes: “Situaţia ungurilor din România de azi nu are decît un singur echivalent în istorie: situaţia evreilor în Germania nazistă”) sau incitarea permanentă la segregare și ură interetnică.

După ce, tolerat de autorități, și-a făcut o obișnuință din încălcarea Contituției, a fost recent gratulat, cu complicitatea iresponsabilă a celor 11 europarlamentari PDL, în calitatea de vicepreședinte al Parlamentului European, acolo de unde își va putea revărsa, din calitatea de reprezentant al României, "dragostea frățească" față de semeni și în special față de români. Ultima sa declarație scandaloasă este o dovadă în acest sens.
În aceste momente dificile așteptam, inclusiv de la politicianul Tökes soluții viabile în legătură cu depășirea crizei, care îî afecteaza deopotrivă atât pe români, cât și pe maghiari sau secui. Nu de lupte interetnice avem nevoie, ci de soluții. Din păcate, Tokes nu se dovedește capabil să depășească retorica xenofobă prin care s-a afirmat.

Dacă vor ieși în stradă, atât românii cât și maghiarii, nu o vor face pentru a solucita segregare etnică și autonomie teritorială ci pentru a trage la răspundere clasa politica responsabilă de dezastrul țării. Iar printre acesti politicieni se numără și Tokes, episcopul urii.

Activitatea europarlamentarilor romani

2010-07-20T15:34:00.003+03:00

A trecut un an de când țara noastră a trimis în Parlamentul European o nouă echipă de europarlamentari. O scurtă incursiune pe statisticile VoteWatch.eu ne prezintă activitatea acestora la Bruxelles.

În ceea ce privește participarea la ședințele în plen, doar 5 europarlamentari români din cei 33 se pot lăuda cu o prezență de 100%. Aceștia sunt Elena Oana Antonescu, George Cutaș. Iosif Matula, Cristian Preda și Csaba Sogor. La polul opus se află Adina Vălean (cu o participare de 69,09%). Parlamentarii PRM ocupă ultimele poziții în clasamentul participărilor la ședințe (C.V.Tudor – poziția 733, respectiv Becali – 736, ultima poziție).

In privința discursurilor ținute în plen, pe primul loc se află Silvia Țicău cu 113 discursuri, iar pe locul doi o regăsim pe Elena Băsescu cu 78 de discursuri. Pe poziții fruntașe se mai află și Cristian Preda cu 63 de discursuri. În partea inferioară a clasamentului îi regăsim pe Traian Ungureanu, Gigi Becali, Vadim Tudor sau Norica Nicolai.

În clasamentul activității parlamentare reprezentate de realizarea de moțiuni, amendamente, opinii și interpelări, cel mai activ europarlamentar român a fost Cristian Preda cu 72 de moțiuni propuse, 1 opinie exprimată, 9 interpelări și 20 de amendamente. El e urmat de Monica Macovei, Adrian Severin, Renate Weber și Elena Băsescu (care deține 17 moțiuni, 8 interpelări și 19 amendamente). O activitate modestă prezintă Iuliu Winkler (o moțiune și 2 interpelări și 6 amendamente), Norica Nicolai (1 moțiune, 3 interpelări și 13 amendamente), Theodor Stolojan (2 moțiuni și 4 amendamente), Gigi Becali și Vadim Tudor care nu au întreprins nicio activitate de acest gen.

În ceea ce privește partidele politice, PDL-ul a fost cel mai activ, urmat de PSD și PNL.

QUO VADIS PNȚCD?

2010-07-19T01:35:00.001+03:00

De luni de zile mă lupt să le explic național - țărăniștilor necesitatea unificării partidului. De luni de zile ascult suspinul membrilor simpli care nu înțeleg rolul acestor debile lupte intestine provocate și întreținute de o mână de persoane care țin partidul pe loc, în dezbinare și incertitudine. În momentele dificile prin care trece România, cu un popor dezamagit și scârbit de toți reprezentanții clasei politice care ne-au cârmuit în ultimul deceniu, era nevoie de un PNȚCD unit, puternic, a cărui dimensiune morală să aducă soluții pentru țară. Din păcate, printr-o activitate purtată îndeosebi prin tribunale, PNȚCD nu oferă electoratului alternativa atât de necesară actualilor politicieni.

Degeaba liderii organizațiilor ardelene au aderat la memorandum-ul prin care se cerea un congres de unificare. Degeaba seniorii, cu o viață jertfită partidului, în frunte cu președintele de onoare Ion Diaconescu, au solicitat același lucru. Strigătul de disperare al acestora nu a produs nici un ecou.
În loc să fie organizat un congres de unificare la care să participe reprezentanții celor două aripi, unde noua conducere, recunoscută de toată lumea, să primească binecuvântarea simbolurilor naționale Ion Diaconescu sau Doina Cornea, s-a ales o altă cale. O cale binecuvântată de alt Diaconescu și care, din păcate, va avea darul de a continua scandalul, singurul lucru prin care s-a remarcat partidul în ultimii ani. În aceste circumstanțe, victimă a dictonului "divide et impera", viitorul imediat al partidului este sumbru.

Mai este poporul roman suveran?

2010-06-17T09:36:00.000+03:00

"În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului".

Constituția României, art. 69, (1)

Conform Constituției României, Articolul 61, alineatul 1, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român. De asemenea, legea supremă a țării menționează în Articolul 69 faptul că "în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului".

În acest context, întrebarea este dacă, prin prisma votului din 15 iunie a.c. (prin care parlamentul a acceptat asumarea răspunderii de către guvern în legătură cu diminuarea salariilor și a pensiilor) reprezentanții națiunii române în supremul for legislativ și-au îndeplinit prerogativele constituționale – acelea de a ne reprezenta și de a fi în serviciul poporului român.

Întrucât există percepția că prin acest vot parlamentarii nu au ascultat opinia electoratului care i-a delegat pentru a le reprezenta interesele, ci au îndeplinit un ordin al conducerii de partid, îi propunem șefului statului să inițieze un referendum cu privire la această lege a diminuării semnificative a veniturilor populației. Acoperirea legală este reprezentată de Articolul 90 din Constituție, conform căruia, Preşedintele României poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

Suveranitatea naţională aparţine poporului român. Organizarea unui referendum în legătură cu acest subiect de interes național ar acorda respectivei legi necesara legitimitate.

Remember Ion Ratiu

2010-06-06T20:09:00.003+03:00

„Cred ca pot sa spun cu toata taria ca ma consider un om fericit pentru ca am avut norocul sa traiesc destul pentru a vedea istoria reintrand in matca si ca mi s-a acordat cea mai mare demnitate, aceea de a-mi sluji tara. Pe langa asta, toate celelalte neplaceri, infrangeri, dezamagiri, le consider balbaieli ale unei lumi pe cale de primenire. O lume pe cale sa-si vindece ranile si sa-si construiasca sau sa-si reconstruiasca o morala. Optimismul meu robust ma face sa cred astfel. Va invit sa credeti in fericire.” Ion Ratiu, decembrie, 1999

Astăzi Ion Rațiu ar fi împlinit 93 de ani. S-a născut la 6 iunie 1917 la Turda și provine dintr-o veche familie transilvană, care a dat mai multe generații de luptători pentru cauza națională a românilor. În cei 50 de ani de exil, nerenunțând la cetățenia română, indiferent de calitatea deținută (gazetar, om de afaceri, om politic etc) a rămas un fidel apărător al valorilor autentice românești și un militant neobosit în vederea democratizării vieții politice din țara noastră.

După Revoluția anti-comunistă din 1989 s-a întors în România, activând politic în PNȚCD. Din păcate, după 5 decenii de teroare bolșevică, puțini români i-au înțeles mesajul. După un îndelungat exil în decursul căruia a acumulat o experiență politică impresionantă, Ion Rațiu a venit acasă dorind să pună aceste calități în serviciul neamului său.

Cu toate acestea, despre dânsul s-a spus că este cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut…

Ion Rațiu va rămâne un nume de referință în istoria țării. Activitatea și mesajul său sunt continuate, în serviciul națiunii române, de fiii acestuia prin intermediul fundației care îi poartă numele.

De 10 mai - Pledoarie pentru monarhie

2010-05-10T10:17:00.002+03:00

Data de 10 Mai, sărbătoarea Regatului României, interzisă de comuniști, ignorată de către autorități după 1989, este legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a țării noastre:

1) Pe 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen depune jurământul în fața Parlamentului.
2) Pe 10 Mai 1877, Carol I proclamă solemn Independența României.
3) Pe data de 10 Mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României, iar țara a fost ridicată la rangul de Regat, cunoscând ulterior cea mai mare dezvoltare din istorie, marcată printre altele și de unirea tuturor Românilor.

Instabilitatea actualei scene politice, lipsa prestigiului internațional, nesfârşitele dispute între instituţiile statului îi fac pe mulţi români să resimtă lipsa unui reper în viaţa politică şi să se întrebe dacă nu cumva monarhia este ultima soluţie. Realitățile actuale ale acestui sistem neo-fanariot politic care a falimentat România se asemănă cu cele din 1866. Românii s-au săturat să voteze politicieni care înainte de alegeri momesc electoratul iar când au ajuns la putere servesc doar interesele grupului de proveniență ignorând promisiunile către populație.

Acum 20 de ani, prin vocea liderului său, Seniorul Coposu, PNȚCD, alături de elita intelectuală a țării solicita revenirea României la forma de stat monarhică. O revenire firească, întrucât actul de abolire a monarhiei din 30 decembrie 1947, conform principiilor elementare ale dreptului este nul deoarece a fost luat în condițiile șantajului sovietic. Mai-marii politicii românești ai acelei vremi, speriați de posibilitatea pierderii privilegiilor care li se întrezăreau (și pe care le vedem astăzi) au preluat propaganda sovietică anti-monarhică, zugrăvind o imagine a unui sistem depășit, feudal, exploatator, evident inferior valorilor republicane. Realitățile regăsite recent de români în state monarhice precum Spania, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Suedia, Norvegia, Japonia infirmă această manipulare.

Considerăm că revenirea la forma de stat monarhică reprezintă o prioritate a României, aceasta fiind prima măsură în vederea clădirii din temelii a unei noi clase politice, capabilă să schimbe actualii politicieni și atributele acestora. Până când acest deziderat nu va fi realizat, politica românească va continua să se bălăcărească în mediocritate, iar costurile acestui lux îl vom plăti cu toții.

Siguranța rutieră, victima neputinței și nepăsării autorităților

2010-05-08T10:15:00.001+03:00

1) Rezultat direct al diminuării responsabilității, conștiinței civice și al preluării unui model nefast al unor centre urbane "superioare" Clujului – a căror singură regulă constă în lipsa regulilor, constatăm o semnificativă înrăutățire a siguranței rutiere din cadrul municipiului Cluj-Napoca.

Adevărul este că în momentul de față, în Cluj-Napoca, traversarea trecerii de pietoni constituie o adevărată aventură. Dacă în cazul trecerilor de pietoni semaforizate riscurile traversării par a fi mai mici, în celelalte cazuri, traversarea regulamentară a străzii a devenit o veritabilă ruletă rusească echivalentă cu intrarea pietonului într-un spațiu aflat la cheremul șoferului – care, de la sine putere, eludând legea, hotărăște cine traversează și cine nu, pe cine înjură sau nu, cine supraviețuiește și cine nu...

În acest context, solicităm organelor statului luarea unor măsuri care să vină în întâmpinarea acestor situații. Dacă nu se intervine ferm pentru a fi prevenite astfel de cazuri, rolul agentului poliției rutiere va deveni aceluia al unui agent constatator, responsabil cu statistica victimelor accidentelor. Ne întrebăm câte victime mai trebuie să apară până când va fi instaurată ordinea și disciplina.

2) Dumnezeu să aibă în pază sufletul tânărului Șerban Lazăr, fiul profesorilor universitari Mirela și Marius Lazăr, ucis pe trecerea de pietoni, de o mână criminală, reprezentantă a valului de îmbogățiți ai tranziției care își permit să sfideze legea, bunul-simț și populația pe spezele căreia și-au clădit averile.

Suntem alături de familia greu încercată de această tragedie!

Adevaruri

2010-04-28T11:08:00.000+03:00

“Suferinta mare a societatii romanesti contemporane este rezistenta si persistenta incompetentei, care numai in particular se coloreaza politic, economic, cultural”. Laurentiu Ulici

“Cand discursul politic duce la fundatura, datoria ta nu e sa te implici, ci sa-i dezvalui carentele fundamentale“. Alexandru Zub

“Inainte de a avea opinii, trebuie sa avem cultura“. Mihai Dragan

“A fi bun roman nu este un merit, nici o calitate…ci o datorie pentru orice cetatean al acestui stat”. Mihai Eminescu

“Traind din politica si prin politica…politicianistul e capabil de a falsifica Totul“. Mihai Eminescu

“Aceasta este adevarata coruptie, tendinta de a castiga lesne si fara munca, tendinta de a gira un om fara merit”. Mihai Eminescu

“Statul si societatea romaneasca au nevoie de elemente bine pregatite sub raportul culturii generale si de specialitate, avand insa si constiinta caracterelor noastre specifice de romani, constiinta limbii, pamantului si istoriei noastre. N-avem nevoie de tehnicieni fara tara“. Constantin Giurescu

Imaginea si identitatea Romaniei incotro?

2010-04-26T20:25:00.002+03:00

1. Pe fondul lipsei de interes și atitudine a reprezentanților statului român constatăm o înrăutățire fără precedent a percepției opiniei publice externe în legătură cu România și poporul român. Scandalul recent din Spania atestă acest lucru. Termenul de român a devenit blamat și multor cetățeni români le este rușine să își prezinte identitatea peste hotare. Statul român se dovedește incapabil să aibă o reacție fermă care să apere imaginea României.

2. Odată cu recunoașterea internațională a denumirii de rom (exprimată în engleză de termenii Romani people (Romany, Romanies, Romanis, Roma sau Roms) s-a realizat, ca urmare a asemănării izbitoare a cuvintelor, o confuzie generalizată între această denumire și aceea de român. Oricine poate deduce că poporul "Romani" provine din….Romania. Considerăm absolut necesară, pe cale normativă, clarificarea acestei situații care nu permite o identificare pertinentă a identității distincte a celor două culturi și popoare. Dreptul la identitate națională trebuie garantat.
Autorii care preferă numele de „rrom” faţă de acela de „ţigan” au ca argument principal ipoteza că numele de „ţigan” ar conţine un sens peiorativ, denigrator: în limba greacă „athiganos”, „athiganoy” înseamnă „păgân”, „eretic”, „de neatins”, „impur”. N. Păun, (v. Jurnalul naţional din 5 martie 2009) arată, între altele, că în Evul Mediu, cuvântul în cauză era sinonim cu acela de „rob”. Astfel că, odată cu dispariția instituţiei înjositoare a robiei, ar trebui să se renunţe şi la numele de „ţigan” care şi-a pierdut condiţia de „rob”.
Amintim că în acelaşi Ev Mediu termenul de „rumân” (litera o a devenit în limba română, ca şi în alte limbi neolatine, „u”) era sinonim cu acela de „iobag” şi totuşi poporul autohton, după desfiinţarea iobăgiei („rumâniei”) nu a renunţat a se numi ceea ce era, este şi va fi: român.
În legătură cu etimologia cuvântului ţigan, considerăm că aceasta nu este nicidecum înjositoare (decât pentru unele mentalităţi perimate), Propunem ipoteza ca acest cuvânt provine din limba sanscrită, limbă de străveche cultură universală indo-europeană şi înseamnă cântăreţ. Există în această limbă şi cultură o lucrare fundamentală: Bhagavad-Gita = Cântecul celui Divin. Oare nu cumva de la cuvântul Gita (în sanscrită însemnând cântec) a provenit acela de ţigan (gitan), deci cântăreţ? Nu se definesc, prin această meserie, mulţi membrii ai etniei respective? Specialiștii are trebui să analizeze cazul.
În concluzie: nu cuvântul trebuie schimbat, el ţine oricum de forma de expresie, ci realitatea care l-a inspirat şi condiţiile care l-au menţinut. Şi ce facem dacă, impunându-se numele de „rom” vor persista unele semnificaţii negative? Schimbăm iar … numele?

2010-04-25T19:15:00.000+03:00

Au fost publicate rezultatele unui recent sondaj al FAO adresat guvernelor din lumea intreaga. Intrebarea era: " Spuneti onest care este opinia voastra despre deficitul de alimente din restul lumii? − europenii nu au inteles ce era deficitul; − africanii nu stiau ce erau alimentele; − americanii au intrebat ce semnifica restul lumii; − chinezii au cerut mai multe elucidari asupra semnificatiei opiniei; − politicienii nostri discuta inca despre ce anume poate semnifica cuvantul "onest"...

Furtul – un laitmotiv al politicii românești

2010-04-24T13:48:00.001+03:00

Motto:
“Dacă am fi la guvernare sper că am fura mai puţin decât Boc, Berceanu, Videanu”
V. Ponta, președinte PSD

Veritabilă insultă la adresa oamenilor de caracter ai țării, sincera speranță exprimată cu seninătate de către președintele PSD, nu este specifică doar PSD-ului, ci este reprezentativă pentru clasa politică actuală a țării, indiferent de culoarea politică. Furtul a devenit emblema politicii românești. Afacerea denumită guvernare (locală sau națională) implică o investiție anterioară în care sunt cumpărate conștiințele (presă, opinie publică etc) și ulterior, recuperarea investiției și scoaterea de profit în dauna interesului binelui comun.
Lipsiți de orice sistem de valori, patriotism, profesionalism sau moralitate, cu efecte grave asupra întregului sistem socio-economic național, unii reprezentanți ai clasei politice, în lipsa unor idei care să ducă la realizarea unui act de guvernământ responsabil, nu au ca obiectiv eliminarea furtului ci conservarea sa, eventual prin modificarea dimensiunilor sale.

În aceste condiții subliniem importanța moralității. Biblia nu ne îndeamnă să furăm mai puțin, ci să nu furăm... Thomas Morus afirma că "Omul nu trebuie să fie despărţit de Dumnezeu şi nici politica de morală." Mesajul politic creștin-democrat are printre fundamentele sale principiile dreptății sociale și moralității creștine. Fără un astfel de demers, societatea umană e sortită decadenței, expresia actualei crize morale.

Activitatea aleșilor locali clujeni sublimă, dar lipsește cu desăvârșire

2010-04-24T13:45:00.003+03:00

O scurtă incursiune pe site-ul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, la pagina http://www.primariaclujnapoca.ro/consiliul-local/rapoarte-de activitate.html ne relevă zestrea activității consilierilor locali clujeni dupa aproape doi ani de mandat. Trecând cu vederea unele conținuturi nedemne nici pentru un student în anul 1 la Administrație publică, consemnăm statistic, existența a doar șapte rapoarte de activitate (și acestea, din primul an de mandat!), din totalul de 27. Singura persoană căreia îi putem desluși o activitate satisfăcătoare este Radu Moisin. Cititorul are pe deplin dreptul de a se întreba dacă este vorba de nepăsare sau realmente de o lipsă totală de interes față de activitatea pentru care au fost mandatați de clujeni și pentru care sunt plătiți.
În schimb, evitând transparența, pe site-ul Consiliului Județean nici măcar nu există o rubrică a rapoartelor de activitate, singurele elemente în legătură cu d-nii consilieri fiind declarațiile de avere și de interese.

Herta Muller demasca realitatile Romaniei

2010-04-18T07:57:00.003+03:00

Prezentă la Bruxelles pentru a-şi promova noul volum Atemschaukel (Respiraţia sacadată), Herta Müller a criticat naivitatea occidentalilor de a integra nişte ţări incapabile să se purifice, oferind exemplul României, unde “o mulţime de oameni care au lucrat pentru Securitate se află acum în poziţii înalte, fără ca acest lucru să deranjeze pe cineva. Nu e un lucru important pentru societate”.

“Aceşti oameni au câştigat atâta influență încât au reuşit să repună în funcţiune vechea reţea de putere, în care toţi se cunosc şi se servesc între ei. În România, dictatura trăieşte a doua viaţă. Fără ideologie. Fără socialism”, a declarat laureata Premiului Nobel, citată de EUobserver.

Baile Herculane - expresia unui atentat asupra patrimoniului national

2010-04-17T20:27:00.002+03:00

În martie 2008, proaspăt întors de la Băile Herculane, șocat de realitățile de acolo, am scris un articol și l-am expediat presei clujene. De asemenea am realizat și un clip cu unele imagini care atestau dezastrul de acolo și l-am atașat pe Youtube. Am propus inițiarea unui program intitulat Salvați Băile Herculane! (vezi http://http://cucerzan.blogspot.com/2008/03/baile-herculane.html). Evident că materialul nu a interesat pe nimeni. Nici o reacție din partea presei clujene, care probabil considera că e un subiect lipsit de importanță faptul că e in pragul prăbușirii localitatea considerată în urmă cu peste un secol cea mai frumoasă stațiune de pe continent.

Acum, în timp ce lucram la un nou film, văd ca cei de la Evenimentul Zilei au realizat recent un material despre Băile Herculane și mi-au preluat clipul realizat acum 2 ani. (vezi http://www.evz.ro/multimedia/video/detalii-video/video/baile-herculane-in-ruina.html). Mai bine mai târziu decât niciodată. Din păcate problema rămâne de actualitate. Herculane, odinioară o perlă a turismului european, se stinge încet dar sigur.

În acest context, în conformitate cu Constituția României, art. 33, paragraful 3 solicităm Guvernului și Ministerului de resort demararea unei anchete oficiale care să evidențieze realitățile de la Băile Herculane, precizând cauzele fenomenului, situația actuală și perspectivele de viitor.

Iuliu Hatieganu -125

2010-04-14T11:21:00.001+03:00

În 14 aprilie 2010 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui Iuliu Hațieganu. Personalitate de seamă a medicinei românești și internaționale, fondator al învățământului medical în limba română din Cluj, savant eminent și excepțional profesor, Iuliu Hațieganu este cunoscut de asemenea și datorită atenției deosebite care o avea pentru tineret și sport. Academicianul Hațieganu a rămas in memoria noastră nu doar datorită activității din domeniul medical ci și în calitatea sa de fondator al mișcării sportive universitare clujene, ca întemeietor al parcului amenajat în amintirea fiului său, spațiu care astăzi îi poartă numele sau, ca membru de seamă al PNȚ.

Din păcate, odată cu venirea comuniștilor la putere, senectutea reputatului medic clujean a fost umbrită de marginalizarea și excluderea acestuia din corpul universitar academic clujean din cauza aparteneței sale la Partidul Național Țărănesc. Din nefericire, acest neplăcut aspect este adesea „uitat".

Remember Cioran

2010-04-09T11:59:00.002+03:00

Pe 8 aprilie 2010 se împlinesc 99 de ani de la naşterea marelui filosof Emil Cioran. “Rege al nihilismului”, figură emblematică a filosofiei contemporane, asumat deopotrivă de cultura română şi cea franceză, Emil Cioran a avut, alături de impresionanta operă cu valoare filosofică şi o dimensiune politică reprezentată în tinereţe de apartenenţa la mişcarea legionară respectiv, pe întreaga perioadă a vieţii, de susţinerea monarhiei constituţionale şi ataşamentulul faţă de Coroana Română.

În oraşul nostru, “cinstirea” memoriei marelui om de spirit este reprezentată şi de atribuirea numelui său unei străduţe, în cartierul Mănăştur (aflată în zona străzilor Ion Meşteru, Primăverii şi Câmpului). Probabil că, la Cluj merita mai multă consideraţie cel care îşi dorea o Românie care să aibă populaţia Chinei şi destinul istoric al Franţei.

Întrucât anul viitor se vor împlini 100 de ani de la naşterea lui Cioran, propunem ca în România, anul 2011 să declarat Anul Cioran.