Ca şi întreaga societate românească, satul se află din multe puncte de vedere într-o situaţie inedită: trecerea dificilă, minată de contradicţii, de la sistemul social-politic totalitar spre unul democratic şi de la economia centralizată spre economia de piaţă,
În planul relaţiilor economice trecerea s-a făcut de la proprietatea colectivistă la proprietatea privată. În planul relaţiilor sociale, trecerea s-a realizat de la “colectivism” ca subordonare impusă a individului şi a microgrupurilor sociale în sistemul local grupal de producţie, la munca individuală. S-a observat o lipsă de interes și motivație a populaţiei rurale în abordarea acestor procese istorice. Este vorba de o populaţie rurală în bună parte îmbătrânită iar cea tânără neinteresată de agricultură. Consecinţa majoră a acestei situaţii se exprimă în criza agriculturii româneşti. În mod concret, factorii economici care explică situaţia satului românesc contemporan sunt: fărâminţarea excesivă a proprietăţii funciare. dificultatea folosirii tehnicii şi a metodelor moderne de muncă și revenirea la instrumentele tehnice şi munca tradiţională, etnografică. Caracteristicile sociale ale satului românesc contemporan sunt scăderea numărului de locuitori, îmbătrânirea şi feminizarea forţei de muncă precum şi exodul intern (rural-urban) respectiv extern. Ca urmare a acestui complex de factori economici şi sociali, a lipsei de încredere faţă de agricultura asociativă (confundată uneori cu aceea de tip CAP în condiţiile în care nu sunt cunoscute avantajele unei agriculturi moderne, asociative), precum și a lipsei unor politici agricole coerente s-a ajuns la restrângerea producţiei la unele necesităţi imediate ale gospodăriei, determinând apariția unei agriculturi de subzistență.
În planul relaţiilor economice trecerea s-a făcut de la proprietatea colectivistă la proprietatea privată. În planul relaţiilor sociale, trecerea s-a realizat de la “colectivism” ca subordonare impusă a individului şi a microgrupurilor sociale în sistemul local grupal de producţie, la munca individuală. S-a observat o lipsă de interes și motivație a populaţiei rurale în abordarea acestor procese istorice. Este vorba de o populaţie rurală în bună parte îmbătrânită iar cea tânără neinteresată de agricultură. Consecinţa majoră a acestei situaţii se exprimă în criza agriculturii româneşti. În mod concret, factorii economici care explică situaţia satului românesc contemporan sunt: fărâminţarea excesivă a proprietăţii funciare. dificultatea folosirii tehnicii şi a metodelor moderne de muncă și revenirea la instrumentele tehnice şi munca tradiţională, etnografică. Caracteristicile sociale ale satului românesc contemporan sunt scăderea numărului de locuitori, îmbătrânirea şi feminizarea forţei de muncă precum şi exodul intern (rural-urban) respectiv extern. Ca urmare a acestui complex de factori economici şi sociali, a lipsei de încredere faţă de agricultura asociativă (confundată uneori cu aceea de tip CAP în condiţiile în care nu sunt cunoscute avantajele unei agriculturi moderne, asociative), precum și a lipsei unor politici agricole coerente s-a ajuns la restrângerea producţiei la unele necesităţi imediate ale gospodăriei, determinând apariția unei agriculturi de subzistență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu