Sarbatori fericite!

In asta seara minunata, cand ingerii din cer zambesc,
Colinde se aud in zare, si-urari de bine se rostesc.
Copiii isi astepta Mosul, cei mari in pace se gatesc,
In ieslea rece din Iudeea se naste sfantul prunc ceresc.

Inimi de piatra se-nmoaie, luminile se sting in zori,
In crivatul groaznic de-afara se-aud la usi colindatori,
In asta zi preasfanta, cand raul s-a schimbat in bun,
Fii fericit, sarbatoreste, traind magia serii de Craciun!

CRACIUN FERICIT!

LA MULTI ANI!

Cu drag, Mihai

1 pentru Romania!

Cluj-Napoca a fost desemnat orasul castigator la categoria “Orase” din Gala Zece pentru Romania, organizata de Realitatea TV. Cluj-Napoca imparte premiul cu municipiul Constanta. Campania “Zece pentru Romania” este la a cincea editie, iar sectiunea “Orase” a fost introdusa din acest an. Criteriul care a stat la baza intocmirii clasamentului este standardul de viata din oras. Astfel, Clujul si Constanta au cele mai inalte standarde de viata din tara.

Presedintele a murit...Traiasca presedintele!

Dupa o campanie electorala specifica originalei democratii romanesti, Traian Basescu, candidatul aliantei PDL-PNTCD, a reusit sa isi adjudece, la mustata, un nou mandat de presedinte al Romaniei, in dauna lui Mircea Geoana, candidatul aliantei PSD, PNL, UDMR, PRM, PNG si PIN.

1) Fiecare candidat a utilizat doua mesaje principale.

Mircea Geoana a criticat guvernarea din ultimii ani punand tot raul in seama lui Basescu. A uitat cei 4 ani de crestere economica ai tarii si ca traim o criza economica mondiala care nu a fost generata de Basescu. Al doilea mesaj a fost acela al stabilitatii politice datorate aliantei parlamentare cu cei din PNL si UDMR si promisiunea unui guvern condus de Klaus Johannis, prototipul neamtului harnic si riguros care va salva Romania.

Traian Basescu a accentuat faptul ca Geoana este un om slab, marioneta unor "moguli" detestati de popor. De asemenea, castigarea alegerilor de catre Geoana a fost asociata de catre Basescu cu revenirea Romaniei la comunism.

2) Lait-motivele alegerilor: "Basescu a lovit un copil" VS "Geoana e marioneta lui Vantu".

3) Impartialitatea presei...incotro?

Din pacate, o buna parte a presei s-a implicat activ in sustinerea candidatului Geoana. Unele televiziuni au devenit tribune ale luptei anti-Basescu. Obictivitatea si neutralitatea, atribute de baza ale jurnalismului au fost abandonate...Pacat.

4) Metamorfoza lui Crin Antonescu

La inceput Antonescu m-a impresionat intr-un mod placut. Excelent orator, dinamic, inteligent si ....de bun simt. M-a dezamagit cand a calcat in picioare niste principii si a pupat acolo unde scuipase...

5) Clujul a invins!

Indiferent de culoarea politica, clujenii au de castigat prin victoria lui Basescu. Acesta va fi un garant al faptului ca investitiile in acest judet vor continua.

6) Ne-am culcat cu Geoana si ne-am trezit cu ...Basescu

Cine rade la urma, rade mai bine! Vechiul proverb s-a adeverit inca o data iar Geoana si sustinatorii sau ai trecut de la extaz la agonie in doar cateva ore.

7) La final - scandal!

Initial Geoana isi indemna invinsii sa-i recunoasca victoria si sa o accepte dovedind lumii ca suntem o tara civilizata. Ulterior a sesizat o masiva frauda electorala si contesta vehement rezultatul.

PS. Imi voi aminti mult timp de acum inainte de diferenta dintre entuziasmul nejustificat cu care Geoana a primit rezultatul unor exit-poll-uri si dezamagirea afisata la anuntarea rezultatelor finale. Geoana a primit o lectie dura, din care avem ce invata. A spus hop inainte sa sara groapa...si a cazut in ea. Sic transit gloria mundi....

La multi ani Romania!

Astazi, 1 Decembrie 2009, se implinesc 91 de ani de la Marea Unire. Evenimentul reprezinta un moment cu o semnificatie deosebita pentru poporul nostru intrucat, pe Platoul Romanilor, in cetatea milenara a Alba-Iuliei, zecile de mii de romani adunati din toate colturile Transilvaniei, proclamand Unirea cu Regatul Romaniei, au infaptuit un vis secular al tuturor romanilor si au consemnat finalizarea procesului istoric de formare a statului naţional unitar român.

Acest act nu ar fi fost realizat fara contributia semnificativa a celor care au emancipat cultural si politic natiunea romana din Transilvania: Scoala Ardeleana, Scolile Blajului si Partidul National Roman (precursorul PNTCD). Acest eveniment ne reaminteste de Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop, Teodor Mihali, Alexandru Vaida-Voevod si de figurile luminoase ale episcopilor Iuliu Hossu si Miron Cristea.

Acest eveniment ne face sa meditam la faptul ca dincolo de Prut, romanii nu se vor putea bucura cum se cuvine de aceasta zi, intrucat desi discutam despre Unire, acest proces istoric nu s-a finalizat. Nu ne ramane decat sa speram ca la un moment dat vom putea serba impreuna Ziua Nationala a Romaniei…Doar atunci aceasta sarbatoare va fi una deplina.

LA MULTI ANI ROMANI!
LA MULTI ANI ROMANIA!

Corneliu Coposu

14 ani de la dispariţia Seniorului

Pe 11 noiembrie 2009, comemoram 14 ani de la moartea lui Corneliu Coposu.
Personalitate marcanta a politicii romanesti, Corneliu Coposu a văzut lumina zilei la 20 mai 1914 în comuna Bobota, judeţul Sălaj. Provenea dintr-o familie importantă, tatăl său, protopop greco-catolic, fiind colaborator apropiat al lui Maniu, mătuşa sa era descendentă a lui Simion Bărnuţiu, iar bunicul mamei sale era văr primar cu Alexandru Vaida Voevod. Astfel, Coposu era originar dintr-o familie de intelectuali (în speciali teologi şi politicieni) care au reprezentat în decursul istoriei simboluri ale românismului în Transilvania. La nouă ani absolvă şcoala primară, la numai 16 ani este admis la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat din Cluj, iar la 23 de ani primeşte titlul de Doctor în Drept. În această perioadă obţine şi titlul de campion la haltere la Clubul Sportiv Universitar. În 1935 este ales preşedinte al Uniunii Studenţilor Democraţi din Universitatea Cluj şi preşedinte al Tineretului Naţional Tărănesc. Din 1937 şi până în 1940 ocupă funcţia de secretar personal al lui Maniu. În anul 1944 devine preşedinte al filialei Sălaj a PNŢ. Odată cu precipitarea evenimentelor generate de cel de-al doilea război mondial şi accederea comuniştilor la putere, la 14 iulie 1947 Coposu este arestat şi închis vreme de opt ani fără nici un proces, iar în urma unui proces pentru încă şapte ani. Traseul urmat de Coposu din 1947 este: Ministerul de Interne, Malmaison, Văcăreşti, Snagov, Piteşti, Craoiva, Uranus, Jilava, Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Gherla, Sighet, Aiud, Râmnicu Sărat. În iulie 1962, după 15 ani de detenţie este eliberat din penitenciarul de la Râmnicu Sărat şi mutat în localitatea Rubla pentru doi ani de domicilui forţat. Odată ispăşită pedeapsa faptului de a naţional-ţărănist, Coposu revine la Bucureşti unde va avea diverse ocupaţii nesemnificative fiind mereu pus sub urmărirea oficialităţilor socialiste. În această perioadă reuşeşte să pună pe picioare în ilegalitate PNŢCD-ul iar în 1987 solicită chiar aderarea partidului la Uniunea Europeană Creştin-Democrată, cu rugămintea ca acest lucru să nu fie făcut public.
În momentul declanşării Revoluţiei anti-comuniste Coposu doreşte să se implice active însă prezenţa sa la televiziune este sabotată la comanda mai-marilor de atunci ai politicii. Data de 8 ianuarie 1990 consemneaza reînfiinţarea oficială a PNŢCD, al cărui preşedinte este ales Coposu. După primele alegeri « democratice » PNTCD reuşeşte să ajungă în Parlament şi refuză solicitările guvernanţilor de a se solidariza cu puterea, susţinând că principiile nu pot fi negociate.
Deşi umilit şi marginalizat pe plan intern, Seniorul este admirat de către forţele democratice din Occident şi considerat erou de către actualul preşedinte al celui mai puternic partid european (Partidul Popular European), Wilfred Martens. Una dintre ultimele recunoaşteri internaţionale a primit-o cu puţin timp înainte de moarte, în octombrie 1995, când i s-a înmânat cea mai înaltă decoraţie a statului francez, Legiunea de Onoare în grad de ofiţer.
Corneliu Coposu se stinge din viaţă la 11 noiembrie 1995. Cu această ocazie au fost recunoscute public meritele şi martiriul Seniorului, iar câştigarea alegerilor din 1996 de către opoziţia democratică s-a datorat în mare măsură marelui dispărut. Întrucât nu mai reprezenta o ameninţare, valoarea acestuia a fost evidenţiată chiar şi de către adversarii săi politici. Odată cu moartea sa, de pe scena politică românească a dispărut şi ultima personalitate politică de talie europeană a României.
Prestigiul, recunoaşterea internaţională a valorii, martirajul în puşcăriile comuniste, experienţa, inteligenţa politică şi caracterul l-ar fi putut tenta pe Senior să candideze la singura funcţie care i s-ar fi cuvenit după Revoluţie - cea de preşedinte. Însă datorită modestiei şi respectului faţă de adevăratul conducător al ţării - Regele Mihai, Coposu a refuzat demn aceste oportunităţi.
Cu exceptia revenirii Romaniei la forma de stat monarhica, idealurile sale au fost îndeplinite: refacerea PNŢCD, integrarea europeana, garantarea proprietatii private şi posibilitatea de a oferi un alt model de a face politică, model bazat pe cinste, demnitate, eleganţă, modestie, caracter şi credinţă în Dumnezeu.

Regele Mihai in fata istoriei

Majestatea Sa Mihai I, Rege al României şi Principe de Hohenzollern, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947. Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii, văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a, văr al regelui Juan-Carlos al Spaniei, Regele Mihai este una dintre ultimele figuri publice din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Născut la 25 octombrie 1921, Regele Mihai este singurul şef de stat în viaţă care a tratat, direct sau indirect, cu cei mai importanţi lideri ai timpului său: Adolf Hitler, Theodor Roosevelt, Benito Mussolini, Regele George al VI-lea al Marii Britanii, Iosif Visarionovici Stalin sau Winston Churchill. De asemenea, Majestatea Sa este ultimul rege dintr-o milenară istorie a monarhiei române, formă de stat înlocuită cu republica în urma actului de la 30 decembrie 1947.
Membru al familiei de Hohenzollern-Sigmaringen, (o importantă familie nobiliară germană înrudită cu majoritatea caselor regale europene), Regele Mihai I este ultimul Hohenzollern de pe tronul României, într-o istorie începută în 1866, atunci când principele Carol I a fost adus la conducerea statului pentru a oferi, prin prisma calităţilor personale şi a statutului onorabil al familiei, stabilitate politică internă şi prestigiu internaţional României. În această perioadă consemnăm obţinerea independenţei statale (1877), proclamarea Regatului (1881), Marea Unire a Românilor (1918), precum şi o serie de reforme care au avut darul de a moderniza semnificativ statul român.
Scurta domnie a Regelui Mihai a fost marcată deopotrivă atât de tinereţea sa, cât şi de traversarea unei perioade istorice deosebit de dificile. Prin actul de la 23 august 1944 în urma căruia România a întors armele împotriva coaliţiei naziste, Regele a scurtat cu şase luni durata celui de-al Doilea Război Mondial şi a salvat vieţile a sute de mii de oameni. La 30 decembrie 1947 Regele este silit de comunişti să abdice şi să părăsească ţara. Concomitent, la presiunea tancurilor sovietice, întreaga elită a României ia calea exilului sau a puşcăriilor şi începe cea mai neagră perioadă din istoria poporului român. În urma acesteia românii nu au fost forţaţi doar să-şi cooperativizeze proprietăţile, să-şi renege istoria, să-şi urască Regele, ci şi să-l uite pe Dumnezeu şi să îşi denatureze spiritualitatea.
În exil, pentru a-şi câştiga existenţa, familia regală a deţinut o fermă de pui, un atelier de tâmplărie, o companie de electronică şi de mecanisme automate. De asemenea, Regele Mihai a fost angajat la o companie aeriană. Deşi a locuit scurte perioade de timp în Anglia şi Statele Unite, regele s-a mutat în Elveţia, la Versoix unde a locuit peste patruzeci şi cinci de ani.
După Revoluţia anti-comunistă din 1989, Regelui i-a fost interzis în repetate rânduri dreptul de a-şi vizita ţara întrucât autorităţile vremii se temeau de posibilitatea revenirii sistemului monarhic în România.
În momentul de faţă Instituţia Casei Regale s-a adaptat vremurilor, iar Majestatea Sa a dovedit că nu va abdica niciodată de la slujirea poporului român. Chiar dacă nu se mai află oficial la conducerea ţării, Majestatea Sa şi familia regală continuă să vegheze la soarta poporului său şi să se implice în acţiuni de promovare a intereselor naţionale.