Universitatea de
Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca continuă tradiţia unei
valoroase şcoli superioare de agricultură fondată în 1869 sub numele de “Institutul de Învăţământ Agronomic Cluj-Mănăştur.
Unirea României cu
Transilvania din 1 decembrie 1918 a deschis o nouă etapă în evoluţia şcolii
agronomice clujene. În anul 1929, în
decursul rectoratului profesorului Mihai Şerban, agronomia clujeană a luat denumirea de “Academia de Înalte Studii
Agronomice Cluj” şi a cunoscut un remarcabil proces de
modernizare şi dezvoltare.
Prin
calitatea procesului de învăţământ, rezultatele deosebite din domeniul
cercetării şi inovării şi adaptarea continuă la realităţile sociale,
universitatea şi-a atins și depășit obiectivele trasate încă din 1869,
contribuind activ la dezvoltarea locală, regională şi naţională. Pe parcursul
celor 150 de ani de la înfiinţare, în acest prestigios spaţiu academic s-au
remarcat numeroase personalităţi care şi-au pus amprenta asupra evoluţiei
agriculturii româneşti.
Rămâne ca generaţiile viitoare să ducă mai parte cu
mândrie şi responsabilitate frumoasa istorie a acestei instituţii din cadrul
cetăţii universitare clujene, îmbinând armonios tradiţia cu modernitatea şi respectând
principiile şi valorile sale bazate pe calitate, onestitate şi profesionalism.
Vivat, crescat, floreat!