miercuri, 5 octombrie 2011

"Ai carte, ai parte" – un proverb expirat?

Acest proverb este originar din Transilvania, unde, pe vremuri, cartea (funciară) simboliza deţinerea unei proprietăţi, a unei părţi. În decursul timpului, în urma asocierii dintre carte şi învăţătură, zicala a dobândit un sens nou şi diferit şi implicit, referitor la beneficiile educaţiei. Întrucât azi la nivel mondial este sărbătorită Ziua educaţiei, vă prezint câteva gânduri în legătură cu acest subiect.

Parafrazându-l pe marele gânditor irlandez Edmond Burke, putem spune că nașterea și propagarea răului este determinată de lipsa de acțiune a oamenilor binelui. Faptul că răul a cunoscut o propagare periculoasă în România, cu efecte vizibile în toate domeniile vieții socio-economice, nu a fost așadar posibil fără o relativă lipsă de reacție a oamenilor de valoare care de prea multe ori, din diferite motive, au fost fie marginalizați, fie dezamăgiţi s-au delimitat cu bună știință de dimensiunile concrete ale cârmuirii societății. După cum calitatea fiecărui arbore este reprezentată de fructele pe care le oferă, calitatea cârmuitorilor unei națiuni este reprezentată de consecințele politicilor pe care le realizează în beneficiul binelui comun. Iar binele comun înseamnă binele ţării, nu binele personal al celor care conduc.

Din păcate, prea puțini conducători în ale căror mâini au stat destinele acestei țări, au fost conștienți că piatra de temelie a edificiului emancipării naționale şi dezvoltării durabile este reprezentată de către educație. În acest sens, pentru puțini sistemul educațional a însemnat o prioritate, dascălii au fost mereu momiți cu gogoși otrăvite, iar proverbul "ai carte, ai parte" s-a transformat impardonabil în "ai carte, n-ai parte".

În aceste condiţii, cum poate fi sărbatorită la noi Ziua mondială a educaţiei în condiţiile în care profesorii români sunt cei mai prost plătiţi din Uniunea Europeană, iar educaţia a fost mereu Cenuşăreasca bugetului? Ci toate acestea, viitorul unei ţări nu poate fi gândit fără educaţie, mai ales acum, în acest periculos proces de deculturalizare promovat prin toate mijloacele. Un popor văduvit de lumina binefăcătoare a culturii și a educației va fi mereu un popor sărac material și mai ales spiritual, un popor care va privi cu jind spre zările străinătății, spre care va fi mereu tentat să își întrepte pașii, lăsând în urmă, o patrie suferindă şi fără perspective. De ce această iresponsabilă lipsă de interes faţă de educaţie şi implicit faţă de viitor?

Măcar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, este necesară o implicare activă a societăţii civile şi a oamenilor de valoare într-un demers care să determine o schimbare reală, atât de așteptată de mai bine de 20 de ani. Motivația acestei necesități rezidă în faptul că investiția în viitor, prin educație, este indispensabilă în orice societate responsabilă și că neglijând educația tinerilor, compromiţi viitorul acestei țări. Aceasta pentru că, educaţia este, așa cum spunea Nelson Mandela, cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba în bine lumea.

Un comentariu:

Aurel RADU spunea...

Interesanta explicatia ta legata de istoria expresiei "Ai carte, ai parte!". Să ştii că şi în Ţara Românească, probabil şi în Moldova a existat termenul de carte cu sens de act, document, zapis, hrisov, sinet sau formula carte de judecata cu sens de sentinta judecatoreasca. Astfel sensul ar mai fi. Daca ai carte (act), ai parte (la judecata). Sau poate nu...

Faceți căutări pe acest blog